Între 24 și 28 mai, în Pavilionul C2, Romexpo, invităm cititorii să
descopere peste 1000 de titluri din toate domeniile, să participe
la lansări de carte în prezența unor invitați de seamă, la acțiuni
dedicate copiilor, să beneficieze de vouchere valorice, tombole și
reduceri de până la 50%. Iubitorii de ficțiune vor găsi la standul
Editurii Litera romanul distins cu Premiul Man Booker 2016:
„Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul
Beatty, al treilea Man Booker consecutiv la Litera după „O
cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan și
„Scurtă istorie a șapte crime”, de Marlon James. Celebra serie
autobiografică a scriitorului norvegian Karl Ove
Knausgård - Lupta mea, numită de revista
Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a
vremurilor noastre”, continuă cu volumul „Dansând în
întuneric”. În România, la Editura Litera sunt disponibile
astfel primele patru volume: Moartea unui tată, Un
bărbat îndrăgostit, Insula copilăriei, Dansând în întuneric,
iar următoarele două sunt în curs de apariție. Alte titluri foarte
așteptate de cititori sunt „Numele meu este Lucy
Barton”, de Elizabeth Strout,
nominalizare la Premiul Man Booker 2016, „Un bărbat și o
femeie”, de britanica Jojo Moyes, și
„A doua șansă”, de Kristin
Hannah, autoarea bestsellerului „Privighetoarea”, ultimele
două în colecția Blue Moon. Un nou format al colecției Kronika va
fi lansat la Bookfest odată cu titlul: „Drumul spre iad”,
Europa 1914 – 1949, de Ian Kershaw. În
1939, europenii aveau să înceapă un război în care uciderea
civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu
Holocaustul. „Drumul spre iad” ne spune această
poveste cu înțelegere, fler și originalitate. Dragoș
Pătraru, realizatorul emisiunii Starea nației, va lansa la
Editura Litera, cartea „Unde nu-i cap, vai
de popoare!”. Opinii despre teme mari și mici din
societatea românească, grupate în cinci capitole și condimentate cu
desene de Mardale. Ligia Pop, un nume recunoscut
în domeniul alimentației raw food din România, propune cititorilor
„Un ghid al detoxifierii în 15
zile”, pentru o experiență transformatoare. Imprintul
Introspectiv continuă seria cărților de dezvoltare
personală, spiritualitate și psihologie cu noi volume precum
„Adevăratul refugiu”, de
Tara Brach, „Inteligență
emoțională 2.0”, de Travis Bradberry și
Jean Greaves sau „Învață
să trăiești din nou”, de Patricia Ionea.
Litera Mică își așteaptă micii cititori cu o
mulțime de ateliere creative, dar și cu volume care au văzut lumina
tiparului special pentru a-i bucura: noile peripeții ale lui Mickey
și ale prietenilor săi în colecția Disney
„Mickey și piloții de curse”,
„Frumoasa și Bestia”, cărți noi
din îndrăgita serie „Prima mea
lectură”, noi și interesante enciclopedii National
Geographic Kids, cărți de activități, dicționare și multe
altele. Cititorii vor descoperi printre titlurile expuse la stand,
noi cărți în colecțiile de ficțiune, nonficțiune, călătorii, artă,
istorie, dezvoltare personală, gastronomie, cărți de colorat pentru
adulți. Programul evenimentelor Editurii Litera la Bookfest
2017 Joi 25 mai, ora 13.00 Eveniment
„Micul librar” – standul Litera Mică - o campanie
isteață despre cărți și lectură Moderator: Laura Frunză. Participă
în calitate de mici librari elevi de școală primară din București.
Vineri 26 mai, ora 13.30 Eveniment „Clubul
micilor genii” - în spațiul Bookfest Junior - Atelier de
Știință și Experimente realizat de Andreia Petcu după cartea
„100 de idei geniale care au schimbat lumea”.
Vineri, 26 mai, ora 17.00 Lansare „Învață
să trăiești”, de Patricia Ionea, în prezența autoarei &
sesiune de autografe Invitați: Rozalina Lepădatu, Președintele
Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, Dr. Primar Carina
Mihai, Spitalul Cantacuzino, Dr. Adriana Mihalaș, Centrul Medical
de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă
București. Sâmbătă, 27 mai, ora 13.00 Lansare
„Unde nu-i cap, vai de popoare!”, de
Dragoș Pătraru, în prezența autorului & sesiune de
autografe. Sâmbătă, 27 mai, ora 15.00 Lansare
„Drumul spre iad”, Europa 1914 – 1949, de
Ian Kershaw Invitați: Bedros Horasangian, Bogdan
Lefter – profesor universitar Universitatea București, Generalul
Constantin Degeratu Sâmbătă, 27 mai, ora 16.00
Lansare Premiul Man Booker 2016: „Io contra Statele Unite
ale Americii”, de Paul Beatty Invitați:
Mihaela Irimia – Profesor Universitar Doctor Catedra Lb. Engleză,
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Laura Câlțea- Blogul
unei cititoare de cursă lungă, George Volceanov – doctor în
filologie, șef catedră Universitatea Hyperion, Bedros Horasangian
Sâmbătă, 27 mai, ora 17.00 Lansare
„Un ghid al detoxifierii în 15
zile” de Ligia Pop, în prezența autoarei
& sesiune de autografe Invitați: Monica Davidescu, Valentina
Georgescu Duminică, 28 mai, orele 10-12
„Colorez lumea mea de poveste” –
ateliere de colorat inspirate de personajele Disney, standul Litera
Mică. Pe pagina de Facebook Editura Litera puteți urmări noutățile
și evenimentele Litera @Bookfest 2017! Aici câteva dintre copertele
noutăților Litera. Programul de vizitare Bookfest 2017: - miercuri,
24 mai: 10:00 – 20:00; - joi, 25 mai: 10:00 – 20:00; - vineri, 26
mai: 10:00 – 21:00; - sâmbătă, 27 mai: 10:00 – 21:00; - duminică,
28 mai: 10:00 – 20:00. Intrarea este liberă. Vă așteptăm!