Egalitate după un meci frumos.PETROLUL PLOIEȘTI-UTA 1-1

 

Petrolul și UTA au încheiat nedecis duelul de pe „Ilie Oană”, scor 1-1 după golurile marcate de către Gicu Grozav (11), respectiv Micovschi (83).

Judecând prin prisma impactului imediat din clasament, se poate spune că remiza dintre FC Petrolul și UTA nu e chiar cel mai rău rezultat posibil. Asta pentru că, una peste alta, punctul obținut duce la cinci distanța dintre echipa noastră și următoarele două formații, FC Voluntari și Politehnica Iași, cea din urmă ocupând și primul loc de baraj, acum, când au mai rămas patru etape până la finalul sezonului și, încă, multe meciuri directe între echipele din subsolul ierarhiei.

Pe de altă parte, totuși, rămâne gustul amar al faptului că s-a ratat, de puțin, o victorie ce a părut a fi la îndemână. „Lupii” au condus vreme de peste 70 de minute pe tabela de marcaj, iar cele două puncte rămase, în cele din urmă, ale nimănui, dacă a...