Curios cum, atunci când îţi dai seama că fiinţele sunt umbre, că totul e zadarnic - te îndepărtezi de lume pentru a găsi unicul rost în contemplaţia nimicului, când puteai rămâne prea bine în umbrele şi în nimicul de fiecare zi. De unde să derive nevoie de a superpune neantului efectiv un neant suprem?

Pierderea naivităţii naşte o conştiinţă ironică pe care n-o poţi înăbuşi nici în preajma lui Dumnezeu. Te tăvăleşti într-o isterie duioasă şi spui tuturor că vieţuieşti... Şi