Mă declar un fan al romanelor lui David Nicholls, chiar dacă unii îi reproşează că scrie romance-uri uşor clişeice, menite parcă să fie adaptate cinematografic sau pentru televiziune. Ce mi se pare că îl scoate în evidenţă pe Nicholls este echilibrul scriiturii şi al compoziţiei sale (care se întinde adesea pe mai multe sute de pagini).

În primul rând, Nicholls construieşte poveşti de cuplu contemporane, surprinse la diferite vârste, dar autorul britanic reuşeşte să păstreze o distanţă optimă faţă de personajele sale – nu le dramatizează excesiv pentru a cufunda povestea în romantism kitsch, dar nici nu le ridiculizează, astfel încât să pierdem orice umbră de tandreţe şi simpatie faţă de intrigile sale amoroase.

În al doilea rând, autorul britanic reuşeşte să construiască personaje solide şi convingătoare, să le insufle umanitate, să le dea o anumită profunzime particulară, astfel încât să nu devină doar schelete clişeice cu rol previzibil aşa cum se întâmplă în comediile romantice mediocre. Nicholls îşi ia timp să monteze biografia protagoniştilor săi, să exploreze repere care să îi facă comprehensibili în prezent şi cel mai adesea, să îi înzestreze şi cu suficient umor care să coloreze momentele dificile pe care le traversează.

În al treilea rând Nicholls scrie despre momente existenţiale dilematice, dar totuşi  familiare, la care îţi este uşor să te raportezi: NOI e o poveste despre acceptarea finalului unei căsnicii, precipitată tocmai de o excursie menită să o reanime, de-a lungul şi latul Europei. DULCE TRISTEŢE capturează tema marii iubiri din adolescenţă şi a felului în care ea poate supravieţui peste ani.

Nu în ultimul rând, şi poate ceea ce îmi place, poate cel mai mult îmi place la Nicholls faptul că este un maestru al tensiunii erotico-psihologice. El ştie să îşi plaseze personajele într-o proximitate cu potenţial de actualizare, dar ştie să o şi retragă discret, convingător, păstrând cotele de interes şi de intensitate la un prag care  încă îşi aşteaptă reintrarea în scenă. Cel mai bun exemplu în acest sens este romanul „O zi”, o poveste întinsă pe mai bine de 10-20 de ani, în care protagoniştii parcurg un fel de drum sinuos al desincronizării amoroase, până la momentul unei decizii mature, în care îşi pot asuma un parteneriat. Dragostea dintre cei doi are nevoie tocmai de aceste momente de ratare şi de asimetrie, cel mai adesea regizată biografic,  pentru a ajunge la un tip de asumare cathartică. Tocmai  consumarea ei prematură, dezvăluirea ei explicită în forma idealizată de tip  Romeo şi Julieta ar fi anulat în cele din urmă interesul pentru evoluţia poveştii. Ezitarea, retragerea, ratarea sunt toate elemente esenţiale în prozele autorului britanic şi ele sunt instrumentele care întrerup predictibilitatea narativă, catalizând o atmosferă particulară.

Nicholls pune în scenă, la scară mai mică, acest exerciţiu al desincronizării şi stângăciei pentru a construi o memorabilă poveste amoroasă contemporană în romanul „Ești aici”, tradus şi publicat în limba română la Editura Litera.

„Ești aici” amestecă farmecul dulce-amar din „Sideways” (ecranizarea premiată cu Oscar a lui Alexander Payne, după romanul lui Rex Pickett), al personajelor de vârsta a doua epuizate şi rănite relaţional care încă mai caută o formă de contact uman, fără să fie foarte convinse de resursele pe care le au în acest sens, cu conversaţiile lungi şi fireşti în care se amestecă banalul cu profunzimea din seria lui Richard Linklater „Before Sunrise”.

Povestea e proiectată în Anglia rurală şi îi are ca protagonişti pe Marnie şi Michael. Marnie are 38 de ani, e divorţată, după o căsnicie dureroasă cu un soţ care a evitat sistematic să facă un copil cu ea. Marnie lucrează de acasă ca editor (corectând cu detaşare naraţiuni erotico-pornografice) şi trăieşte izolată, inventând scuze pentru a evita invitaţiile de socializare. Michael are 42 de ani, e un pasionat profesor de geografie cu o viaţă sentimentală amară, separat de soţia sa de 18 luni, după câteva incidente care i-au ştirbit masculinitatea şi încrederea în sine. În timp ce Marnie alege mereu o carte pentru a se cufunda şi a fugi de singurătate, Michael preferă să ia traseele rurale la pas în plimbări interminabile pentru a uita de căsnicia sa suspendată. Cele două personaje vor fi aduse laolaltă de o prietenă comună, insistentă care vrea neapărat să le găsească un partener. Astfel, Cleo aranjează o excursie de weekend în care invită potenţiale perechi pentru Michael şi Marnie. Doar că Tess şi Conrad, cele două ţinte anticipate de Cleo vor ieşi repede din peisaj, iar Michael şi Marnie se vor trezi împreună, pe câteva trasee copleşiti de vreme rea, dar şi de frumuseţea surprinzătoare a peisajului.

Ce face povestea să funcţioneze este un subtil apel la contraste la care Nicholls se pricepe. Fără să aleagă două personaje radical diferite între care să se ţeasă o atracţie magnetică (aşa cum se întâmplă mai degrabă în „O zi”), în această poveste autorul britanic preferă personaje  asemănătoare: atât Marnie, cât şi Michael sunt mai degrabă introverţi, amândoi nu sunt foarte confortabili cu compania altor persoane, amândoi sunt suficient de răniţi,  precauţi şi ezitanţi în a căuta o nouă relaţie şi nu dau pe afară de entuziasm în a fi salvaţi de la singurătatea în care trăiesc. Potenţialul lor relaţional se actualizează timid şi sincopat şi tocmai acest parcurs dă farmec romanului. Amestecând discuţii triviale cu momente de dezvăluire semnificativă şi însoţindu-i efectiv prin provocările naturale care le stau în cale, Nicholls facilitează chimia între două personaje care ar fi putut rămâne până la final indiferente. Nu e ceva exploziv, nu e ceva de proporţiile unei îndrăgosteli adolescentine, dar e ceva credibil şi emoţionant din direcţia a doi protagoniști aflați în hibernare emoţională. Stângaci în gesturi, discreţi în iniţiative, Michael şi Marnie nu vor ajunge unul în braţele celuilalt într-un moment eliberator clasic romantic. În schimb, parcursul lor care va atinge de câteva ori puncte de inflexiune, capabile să schimbe puţin traiectul relaţiei şi se va lovi, în acelaşi timp, de incidente deloc romantice, precum confruntarea cu moartea sau cu ecoul relaţiilor neîncheiate care vor plasa suficiente piedici, astfel încât un potenţial amor de weekend să se scufunde în uitare.

Captivi în propriile ruminaţii ale trecutului şi propriile nesiguranţe, ratând ceea ce ar fi putut fi momente decisive în evoluţia interacţiunii lor, Michael şi Marnie sunt constant confruntaţi cu reamintirea prezentului, în mijlocul naturii, în acel punct de ancorare de pe hărţile moderne (și din titlul romanului) care le dă un reminder deloc subtil că se află într-un alt moment al biografiei lor, unde relaţiile pot fi încă posibile. Acest joc între retragere şi iniţiativă, între dezmorţire emoţională şi revenirea la vechile mecanisme adaptative pentru durerile biografice face din naraţiunea lui Nicholls o poveste cuceritoare.

Cu umor, ironie şi în acelaşi timp cu luciditate, David Nicholls reuşeşte şi în romanul „Ești aici” să ne ofere o naraţiune  umană, plauzibilă despre felul în care ne putem recompune viaţa, despre caracterul deschis al relaţiilor umane, chiar şi atunci când suntem împovăraţi de dificultăţi biografice şi de stângăcie emoţională. Fără să livreze un optimism kitsch, doar o fantezie compensatorie, povestea lui Nicholls reuşeşte tocmai prin caracterul ei discret, lipsit de artificii să  portretizeze premisele  unei relaţii la o vârstă mult mai prudentă şi mai exigentă. 

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.