SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

Tu nu știi ce este bine pentru cineva. Oprește-te să mai vrei să salvezi oameni pe motiv că ei nu știu ce fac, dar vii tu și intervii să-i salvezi. Nu! Ăsta este orgoliu pur-sânge să crezi că știi tu ce ar trebui să facă sau să nu mai facă cineva pentru a atinge fericirea. Da, știu că acum vor sări salvatorii de serviciu și vor spune revoltați „dar cum să lași omul acolo? cum poți fi atât de crudă și de inumană?!”. Ho, ogoaie-te, adică oprește-te odată și observă oglinda: tu faci același lucru cu acel om ca ceea ce-și face lui - adică el face în acel moment ce i se pare lui a fi bine, tu vrei să facă ce ți se pare ție a fi bine. 

Știu că vor fi iarăși revoltații de serviciu care vor spune „și să las omul căzut acolo, pe stradă, și să nu-l ajut?”. Nu la asta mă refer, ci la sfaturile și intervențiile necerute.

Hai să-ți dau un exemplu. Zilele trecute mi-a intrat pe fluxul facebook un filmuleț cu un domn coafor care a tuns o doamnă și a coafat-o. Frumoasă frizură, de altfel. Dar nu am putut să nu observ următoarele: domnul a coafat-o pe doamna așa cum a crezut el că îi stă bine din cât de mult sau de puțin o cunoștea. Dacă cunoști puțină psihologie, observi anumite lucruri despre acea persoană după vechea frizură; poți să-i pui câteva întrebări, să discuți vreo 5 minute, să vezi ce vrea, de ce vrea ceva anume.

Să zicem că ai auzit de vreun hairstylist renumit și vrei să mergi la el. În sinea ta asta e rețeta perfectă pentru ca tu să devii frumusețea care te-ai visat. Și ajungi acolo, el, coaforul, nu te cunoaște, nu-ți știe personalitatea, și îți va face freza așa cum crede el că ești, că ți-ar sta foarte bine. Dar nu întotdeauna rezultatul se potrivește cu cine ești tu cu adevărat. Nu a ținut cont de povestea ta, și ți-a dat ceea ce credea el că ai avea nevoie. Îți va spune că te și filmează ca să arate lumii transformarea ta dar, de fapt, arată lumii abilitățile sale. Extraordinare, de altfel. Dar, la sfârșit, te uiți în oglindă și nu te mai recunoști. Cei din jur îți spun ce frumoasă ești, ce bine ți se potrivește, tu zâmbești, te simți flatată, îți spui că ai devenit o persoană nouă, ce bine că ai mers la omul recomandat. Și nu mai acorzi atunci atenție stării tale de neliniște. De ce? Pentru că în continuare nu te recunoști; te cauți în oglindă, și îți zici „eh, un nou eu, o nouă viață!”. Doar că nu este așa. Acel om te-a ajutat așa cum a crezut el că ai nevoie, așa cum a crezut el că ți-ar fi bine. Pe el nu-l mai interesează ce se întâmplă cu tine mâine, săptămâna viitoare. El nu are de unde să știe cine ești tu cu adevărat, ci te ajută așa cum crede el că ai tu nevoie.

Și acum te rog să extinzi acest exemplu în orice domeniu: dacă ești terapeut, trebuie să cunoști bine personalitatea omului pentru a înțelege care sunt nevoile lui. „cum care?”, vei zice, „să fie salvat”. Vezi tu, nu toți oamenii merg la terapeuți/medici pentru a se vindeca; unii merg pentru că au insistat apropiații, alții pentru concediu, alții pentru că atunci sunt în centrul atenției. Când făceam consultații individuale, aveam pacienți care veneau pentru că pur și simplu nu aveau cu cine să vorbească, cine să-i asculte. Eu îi ascultam, le puneam întrebări, iar ei îmi spuneau lucruri pe care nu le-au mai spus altcuiva. Cât timp am încercat să îi ajut cu forța - doar sunt medic, io știu mai bine ce are nevoie omul! - niciun tratament nu avea efect, nu aducea schimbări. Dar când am început cu adevărat să ascult poveștile și am pus întrebări, am văzut schimbări extraordinare în starea de sănătate. Și asta nu pentru că eu eram nu știu cât de bună, ci pentru că putând să fie cine sunt cu adevărat și putând să își spună povestea, oamenii au declanșat în ei dorința de a se vindeca. 

Tratamentul urmat este una, dar vindecarea ține de fiecare om în parte. Medicul tratează, pacientul se vindecă. Dacă vrea cu adevărat, nu doar dacă spune că vrea. Terapeutul prescrie tratament omului care crede el că ești tu, nu celui care ești cu adevărat. Și nu, nu greșește nimeni. Nu e timp să cunoști toți oamenii, că trebuie să ajuți. Dar pe cine ajuți? Pe cel care e real sau pe cel care îți imaginezi tu că este. 

Exact așa facem cu toții: vrem să ajutăm cât mai mult și cât mai mulți. Dar nu întotdeauna pentru a le fi lor bine, ci pentru a ne fi nouă mai bine, pentru a avea conștiința împăcată că „hei, am încercat, am făcut tot posibilul!”. Da, poate trebuia doar să stăm de vorbă cu omul, nu să presupunem ce are nevoie, să facem ce vrem noi și apoi să mergem mai departe, încântați de cât de mult bine știm noi să facem, dar nepăsători ce se va întâmpla mai departe cu cel pe care (ne lăudăm că) l-am ajutat. Facerea de bine nu este întotdeauna pentru cel ajutat, ci pentru cel care ajută. 

Aș vrea să îți mai spun o poveste a mea, și are legătură cu coaforul. 

Părul meu are personalitate proprie, stă cum vrea el, și ador asta la el. Îmi place că este creț și că îmi stă ca o coamă. E una dintre trăsăturile mele. Am umblat la mulți coafori care încercau să îmi facă freze, să îmi explice că nu trebuie decât 5 minute în fiecare dimineață să-l întind cu placa sau să mi-l fac cu ondulatorul, să-mi pun nu știu câte spume și fixativuri în păr. De fiecare dată ceva mă făcea să mă ridic din scaun și să le spun că părul meu nu are nevoie nici de placă, nici de ondulator. Nu știam pe atunci că nu părul era problema, ci cine mă percepeam eu. Și la un moment dat a venit în Arad un coafor renumit, arădean care stătea în altă țară, care avea un salon deschis. Venea de două ori pe an să îi învețe pe coafori ultimele tendințe în aranjarea părului; atunci stătea 2-3 zile în salon și tundea și aranja gratuit, doar să le poată arăta ucenicilor noutățile. Bineînțeles că m-am dus și eu. Eram nerăbdătoare să văd cum mă aranjează un hairstylist renumit. Mă uitam cu admirație la freze, bucle, cocuri, și admiram măiestria omului (aveam biroul lângă salon). Și mi-a venit rândul. M-am pus în scaun emoționată și cu mari așteptări cine voi deveni. Omul s-a uitat lung la mine, m-a întors, m-a răsucit și mi-a spus: „nu am ce să îți fac, asta e freza perfectă pentru tine, pentru cine ești, pentru personalitatea ta!”. Atunci am simțit că lumea se prăbușește, m-am gândit că are ceva cu mine; de ce pe toate le-a schimbat, le-a aranjat, doar pe mine nu?! Mi-a trebuit să cresc în înțelepciune, să mă mai maturizez puțin ca să înțeleg că maestrul coafor mi-a făcut un mare bine: m-a lăsat așa cum sunt, nu cum aș fi vrut să mă vadă altcineva. 

De atunci îmi iubesc părul, freza. Am întâlnit mulți „binevoitori” care mi-au sugerat să-mi schimb freza, că nu mai este actuală. Aceștia au încercat să mă „ajute” să devin cine credeau ei că ar trebui să fiu. Dacă nu-mi iubeam părul i-aș fi lăsat. Dar așa, încercarea lor de facere de bine a devenit semnalul meu pe care îl transmit” „îmi place de mine așa cum sunt; dacă ție nu-ți place, rezolvă la tine ce nu accepți la mine”.

De câte ori vrei să ajuți pe cineva, întreabă-te dacă o faci cu adevărat pentru binele său sau este pentru orgoliul și conștiința ta? 

Tu nu știi ce este bine pentru cineva până ce nu-l cunoști cu adevărat, nu-i auzi povestea de viață, îl înțelegi, și atunci vei vedea dacă omul va vrea schimbarea; dar nu pe a ta, ci pe a lui. 

Facerea ta de bine este bună doar atunci când omul a înțeles că drumul ales de el nu e bun și îți cere ajutorul. Până atunci, facerea de bine este orgoliu.

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 22.02.2024

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(HAS_LINK_BACK)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.