În 1783, un chirurg originar din Toscana era izgonit din Moldova de domnitorul Alexandru Mavrocordat. Se numea Felice Bartolozzi și locuia de câțiva ani în Iași. Aici, el se recomanda ca fiind cetățean al Florenței, însă semnătura sa, Felice Bartolozzi di Pistoia, prezentă pe câteva documente din anii 1770-1771, când studia chirurgia la Pisa, arată că orașul său natal era Pistoia, aflat tot în Marele Ducat de Toscana. Se pare că Bartolozzi plecase din Peninsula Italică la scurt timp după finalizarea studiilor, ajungând la Iași după ce a locuise o vreme în București.

În capitala Moldovei, Felice Bartolozzi a prins gustul jocurilor puterii. Pătrunzând în cercurile din jurul domnitorului Constantin Moruzi, chirurgul italian a încercat să își asigure spijinul și protecția acestuia, pentru realizarea acestui obiectiv recurgând la compunerea unei ode dedicate „alteței serenisime” de pe tronul Moldovei. Bartolozzi a scris compoziția intitulată Ode a Sua Altezza Serenissima Costantino Murosi Prencipe Regnante di Moldavia într-un caiet pe care l-a înmânat domnitorului. Manuscrisul a rămas timp de mai multe generații în posesia membrilor familiei Moruzi, care au consemnat pe paginile libere diverse evenimente, în special de stare civilă, iar într-un final compoziția a ajuns în colecțiile Bibliotecii Naționale a României.

Oda este precedată de o scurtă introducere, în care Bartolozzi nu se ferește să mărturisească scopul textului: de a-și arăta „devotamentul sincer și veșnic”, cerând ca „generosul și mărinimosul” domn „să primească oferta și în același timp să continue să-mi acorde o protecție autoritară”. Oda în sine este o înșiruire de lingușeli, laude și urări. Începe cu următoarele versuri: „Luminate Principe, fie ca înțeleapta ta domnie să se întindă, / Ocârmuind de la al Daciei hotar / Până în largul țărmurilor Egeei”. Alte exemple de versuri sunt: „Darnice și nemuritor Principe, / Între toți tu fără seamăn ești” sau „Mărinimos pre cât de înțelept ești / Că doar pe tine Cerul te-a împuternicit”. De asemenea, Bartolozzi susținea că admirația față de Moruzi se manifesta și în principatul vecin: „Ăst timp, fiind pe al Dâmboviței mal / Având mintea de faima ta plină, / Jur-împrejur mii de voci rosteau: / Fie-ți numele slăvit / Și tot mai sus preamărit”. Traducerea versurilor aparține scriitorului Barbu Brezianu.

Dar în curând Bartolozzi avea să afle că în principatele române cel care ocupa tronul era doar un funcționar otoman de rang înalt, ce putea fi înlăturat oricând. În 1782, Constantin Moruzi a fost înlocuit cu Alexandru Mavrocordat, numit de turci Deli-Bey (Prințul Nebun). Situația chirurgului italian devenea problematică odată cu plecarea protectorului său. Însă atunci s-a ivit o oportunitate: Imperiul Habsburgic trimisese un agent care să îi reprezinte interesele economice și politice în Valahia și Moldova. Acesta era Stephan Ignaz Raicevich și se bucura de o relație cordială cu domnitorul de la București (Nicolae Caragea), însă avea nevoie de o persoană care să îi faciliteze apropierea de Mavrocordat. Bartolozzi s-a oferit să îl găzduiască pe Raicevich și i-a aranjat rapid o vizită la curtea domnească. Faptul că a reușit în mai puțin de o zi să mijlocească o audiență la vodă arată că italianul ajunsese să fie o persoană cu relații în rândul marilor boieri din Iași și cu intrare la curtea domnească, deși, așa cum vom vedea, noul domnitor nu îl privea cu ochi buni.

Agentul habsburgic a fost încântat să găsească la Iași o persoană care să îl ajute în misiunea sa. În rapoartele către cancelarul austriac, Raicevich își exprima speranța că Bartolozzi urma să îi înlesnească îndeplinirea anumitor obiective, deși observase încă de la început că italianul „é un poco intrigante” (e puțin intrigant). Într-adevăr, nu a trecut mult timp până când domnitorul, înfuriat de jocurile politice ale lui Bartolozzi, a hotărât să îl expulzeze. Chirurgul a mers în Bucovina, la generalul Karl von Enzenberg, care era guvernatorul provinciei. Spera să se întoarcă de la acesta cu o scrisoare prin care situația sa să fie reglată, însă Raicevich l-a îndemnat să nu se grăbească, ci să încerce să îl „îmbuneze” pe domn, cunoscând probabil abilitățile în domeniu ale italianului.

Așteptarea a fost însă zadarnică, domnitorul fiind hotărât să îl țină pe Bartolozzi departe de curtea domnească din Iași. Văzând acest lucru, Raicevich a schimbat tactica și a încercat să impună întoarcerea colaboratorului său, după cum mărturisea însuși domnitorul. Deli-Bey scria într-un raport că agentul austriac „a început pe un ton foarte ridicat și într-un mod disprețuitor să se plângă de un anume chirurg pe nume Bartolozzi și de un alt doctor, pe nume Volphius, pe care i-am dat afară din capitala noastră”. Printre altele, Raicevich ar fi amenințat că va interveni pentru ca domnitorul să fie destituit. Nu și-a îndeplinit scopul, dar se pare că a avut un rol important în mazilirea lui Alexandru Mavrocordat, doi ani mai târziu.

Bartolozzi s-a întors la București, unde a mai locuit o vreme. Aici, ambiția politică l-a făcut să devină cumnatul unui apropiat al consulului austriac. Filosoful englez Jeremy Bentham nota în 1786 că un venețian „din suita consulului” avea o soră „măritată cu escrocul de medic italian Bartolozzi”. Doi ani mai târziu, chirurgul s-a stabilit în Rusia, unde a devenit oficial agent diplomatic. Să fi fost el oare în slujba statului rus încă din vremea când se afla în Moldova și Valahia?! Probabil nu vom ști niciodată.

Andrei Popescu

Bibliografie:
Biblioteca Națională a României, Colecția de manuscrise, Ms 17649 [Ode A Sua Altezza Serenissima Costantino Murosi Prencipe Regnante Di Moldavia].
Felice Bartolozzi, Odă pentru Cosntantin Moruzi (cuvânt introductiv și traducere de Barbu Brezianu), în: „Manuscriptum”, anul XI, nr. 1/1980.
Jeremy Bentham, [Călătoria în Țara Românească și Moldova], în: Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, Editura Academiei, București, 2000.
Antonio Feroci, La scuola chirurgica in Pisa nel secolo XVIII, Pisa, 1911.
Tonio Frustarella, Risposta di un contadino massese alla replica dell’illustrissimo signor dottore Francesco Vaccà Berlinghieri pubblico professore di chirurgia nell’Università di Pisa, [1771].
Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente provitóre la istoria românilor, vol. VII: 1750-1818, București, 1876.
Idem, Documente provitoare la istoria românilor, vol. XIX, partea I: Crespondență diplomatică și rapoarte consulare austriace (1782-1797), București, 1922.
N. Iorga, Domni români. După portrete și fresce contemporane, Editura Krafft & Drotleff, Sibiu, 1930.
Idem, Documente provitoare la istoria românilor, vol. XIX, partea I: Crespondență diplomatică și rapoarte consulare austriace (1782-1797), București, 1922.
G. Oprescu, Țările române văzute de artiști francezi (sec. XVIII și XIX), Editura Cultura Națională, București, 1926.
Stephan Ignaz Raicevich, Observații istorice, în: Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, Editura Academiei, București, 2000.

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact de pe site-ul scriemistoriata.com. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând cărțile „Călătorind prin istorie, alături de strămoși” sau „Petre P. Carp la Țibănești” și achiziționând e-book-ul „How to Find Your Ancestors from Bucharest”. Detalii despre aceste volume puteți afla dând click pe imaginile de mai jos. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la cât mai multe persoane. Vă mulțumim!