FSB a cerut chiar mercenarilor Wagner să-l aresteze pe Prigojin. Putin urmează să facă un anunț la TV
FSB (fostul KGB) a cerut sâmbătă mercenarilor din grupul Wagner ”să nu facă o greşeală ireparabilă” şi să nu execute ordinele lui Evgheni Prigojin, şeful grupului, după ce acesta a făcut apel la o revoltă armată împotriva Ministerului rus al Apărării.
Vladimir Putin va reacționa la ultimele evenimente din Rusia într-un discurs așteptat sâmbătă, la TV.
„Facem apel la luptătorii armatei private să nu facă o greşeală ireparabilă, să înceteze orice acţiune armată împotriva poporului rus, să nu execute ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin, să ia măsuri pentru arestarea acestuia”, conform unui comunicat FSB.
Rusia se teme de un război civil
Serviciul a precizat că ”direcţia de investigaţii a deschis un dosar penal legitim şi bine fundamentat împotriva lui Prigojin” pentru ”organizarea unei rebeliuni armate”, o infracţiune ce se pedepseşte de la 12 la 20 de ani de închisoare.
Prigojin a acuzat vineri armata rusă că a bombardat poziţiile companiei militare private şi a promis că îi va pedepsi pe vinovaţi.
National