Într-un ciclu al fazelor Lunii cu tematică relațională, cu o Lună Plină în conjuncție cu Chiron, putem lucra și în relația ”eu cu mine”, relația omuleț-suflețel. Poate fi un timp potrivit acum să ne ascultăm, mai atent, să ne auzim, să ne uităm la noi.
Poate vă uitați în oglindă, în ochii voștri, realimentați conexiunea către sine. Ca să văd în mine, mă uit la mine. De ce să mă uit la ceilalți, ca să-mi arate ceva despre mine? Putem duce acum, dialogul interior, pe alt nivel, mai înalt, mai profund. Primiți-vă îndrumarea și, o să știți cum să o folosiți. ”Sunt momente în care sufletul se străduiește să se facă auzit iar omul este chemat să facă ce are de făcut. Este important să ne redresam rapid dacă alunecam în lupta de orgolii. Cum știm că suntem într-o astfel de lupta ? Știm pentru că ceva ne supară tare, nemulțumirea iese la suprafață, ne lovește în piept și ne arde. Durerea orgoliului rănit este năv...