Google s-a folosit de 11.000 de romane pentru a-și dezvolta sistemul de conversație

  • Postat în Litere
  • la 01-02-2017 19:58
  • 591 vizualizări
În ultimul timp s-a constatat că poate cel mal mai mare „cititor” din întreaga lume este chiar Google. Acesta, specializându-se pe romane de dragoste și nu numai, s-a dovedit că a gustat, practic, din 11.000 de romane, cu scopul de a-și îmbunătăți sistemul conversațional. Andrew Dai în persoană, nimeni altul decât inginerul de software și cel care a condus proiectul totodată, și-a propus ca răspunsurile date de Google utilizatorilor săi să fie foarte corecte în momentul purtării unui dialog. Așadar, după o amplă selecție, conform spuselor reprezentaților săi, motorul de căutare a ales romane scrise de autori încă nepublicați, dar care puteau fi citite on-line. Un lucru interesant este acela că exact aceeași colecție, care a fost folosită și de alți cercetători dornici de a dezvolta inteligența artificială, era pusă spre a a fi descărcată de pe Internet.
Cum divergențele nu puteau să lipsească, anumiți scriitori și-au arătat nemulțumirile fiindcă nu le-a fost cerută permisiunea pentru ca operele sale să fie folosite în acest scop, dar, mai ales, nu li s-a transmis scopul urmărit prin acest demers.
Google afirmă că nu există posibilitatea unei penalizări în legătură cu acțiunea sa de dezvoltare a inteligenței artificiale prin folosirea fără acord a romanelor anumitor scriitori, spunând că acest lucru nu dăunează autorilor.
La ora actuală nu s-a dovedit concret dacă această situație este legală sau ilegală, dar un lucru este cert; Google a „citit” atât de multe romane încât ar fi un autor de succes mai mult ca sigur, a conchis Adrew Dai.

Voi ce spuneți, sunteți de acord să citiți un roman creat de acest creier artificial?

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente