Harpa trasează liniile roşii ale PSD pentru susţinerea unui Guvern: „România nu trebuie implicată militar în afara obligațiilor din cadrul NATO și al apărării propriei țări!”

  • Postat în Mass Media
  • la 22-05-2025 18:11
  • 12 vizualizări
Harpa trasează liniile roşii ale PSD pentru susţinerea unui Guvern: „România nu trebuie implicată militar în afara obligațiilor din cadrul NATO și al apărării propriei țări!”
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

PSD este pentru un dialog clar şi concret legat de o viitoare guvernare dar are linii roşii care nu acceptă să fie trecute – acesta este mesajul care derivă dintr-un comunicat de presă remis către Vestea de către Daniel Harpa, preşedintele PSD Neamţ.
Iar una din aceste linii roşii se referă la orice ipoteză legată de implicarea României într-un conflict militar în afara angajamentului NATO sau a apărării propriei ţări cum, de asemenea, social-democraţii se opun creşterii taxelor sau altor măsuri care ar afecta nivelul de trai al populaţiei.

„În această perioadă, foarte complicată pentru România, este esențial ca dialogul politic să fie sincer, matur și cu adevărat responsabil. PSD tratează cu seriozitate fiecare discuție purtată cu celelalte partide pro-europene și cu Președintele României. Nu suntem interesați de funcții sau jocuri de culise – vrem claritate, asumare și o poziționare fermă din partea tuturor actorilor politici.
Scopul nostru este simplu și asumat: să știm exact dacă există sau nu condițiile pentru ca PSD să participe la guvernare. Totul se discută deschis, fără promisiuni goale și fără calcule de imagine.
Indiferent de concluzia finală, PSD va acționa cu responsabilitate și va susține formarea unui guvern care să funcționeze, să fie capabil să răspundă provocărilor momentului și să asigure stabilitatea necesară statului român”, puntează Daniel Harpa.

Liderul PSD Neamţ trasează clar deciziile la care PSD nu va fi parte: „În ceea ce privește o eventuală susținere – fie din coaliție, fie din opoziție – PSD are câteva principii de la care nu se abate. Iar ca președinte al PSD Neamț, le susțin fără rezerve:

Nu acceptăm tăierea investițiilor în infrastructură, economie sau în dezvoltarea comunităților locale – nici la nivel național, nici aici, în județul Neamț.
Ne opunem categoric suspendării, amânării sau subfinanțării proiectelor majore de infrastructură – fie că vorbim de autostrăzi, drumuri expres sau lucrări locale vitale pentru dezvoltarea Neamțului.
Nu vom susține nicio măsură care afectează veniturile pensionarilor sau ale celor cu salarii mici și medii. Creșterea taxelor pe muncă sau pe pensii este exclusă – iar nemțenii știu că poziția noastră este clară și constantă în acest sens.
Spunem limpede: România nu trebuie implicată militar în afara obligațiilor din cadrul NATO și al apărării propriei țări”.

Social-democraţii cer fair-play din partea partidelor cu care ar urma să discute despre susţinerea unui nou guvern şi recunoaşterea de către partenerii de dialog a unor rezultate considerate clare: „Suntem conștienți că discuțiile politice trebuie să pornească de la realitate, nu de la narațiuni false. Iar realitatea este simplă: în ultimii ani, guvernarea PSD a livrat. Și aici, în județul Neamț, rezultatele se văd și se simt:

Am avut cele mai mari investiții publice din ultimii 30 de ani.
Am crescut consistent veniturile românilor.
Am accelerat dezvoltarea infrastructurii de transport într-un ritm fără precedent.

A ignora aceste rezultate și a eticheta guvernarea PSD drept un eșec este nedrept. Să pui dinainte toată vina pe PSD pentru eventualele probleme viitoare nu înseamnă asumare, ci lipsă de onestitate.

La Neamț, noi rămânem concentrați pe ceea ce contează cu adevărat: continuarea proiectelor începute, investiții în toate comunitățile și respect pentru oamenii care ne-au oferit încrederea lor”.

V.N.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente