Poveste dacilor este mai tristă decât vrem noi să recunoaștem, și puține sunt motivele de mândrie: este o istorie a amibițiilor inutile și stupide care au dus la pierdere a foarte multe vieți. Din cauza asta romanul ăsta nu va fi niciodată promovat de vreun neo-dac liber apărător al piramidelor energetice de prin Bucegi sau mai știu eu pe unde…

E o carte fără nimic propagandist: Decebal se sinucide din mândrie – după ce se asigură că îi moare întreaga familie -dar asta nu înseamnă că decizia lui a fost foarte înțeleaptă. Viața nu e musai mai importantă decât mândria, căci în definitiv, vorm descoperi că doar trădătorii mai trăiesc. Pentru lideri (atât Decebal cât și Traian) e un joc al puterii și al îngâmfării ce ignoră nevoile prostimii. Inocenții cursajoși mor (un tânăr e ucis că flutură un steag) și doar cei ce se „strecoară” prin istorie reușesc să supraviețuiască.