“Iată-mă în Satu Mare. După o lungă perioadă de timp pornesc în această călătorie prin care, sper eu, să pot reda realitatea unor oameni valoroși care conving copiii din zonele marginalizate să vadă beneficiile școlii dincolo de prejudecățile la care sunt expuși”.
Așa își începe Crina Bonea, oaspetele nostru din Constanța, prezentarea pe facebook a viitorului jurnal în care va scrie despre munca Asociației Stea.
Colaborarea cu ONG-ul Școala de Valori din București în cadrul unui proiect realizat împreună cu Asociația Stea a determinat-o pe Crina să vină la Satu Mare pentru a vedea live ce înseamnă domeniul social și ce anume implică această latură: “Poate nu aș fi știut nimic despre viața asistenților sociali și despre eforturile pe care aceștia le depun dacă Școala de Valori nu mi-ar fi oferit oportunitatea de a colabora în cadrul unui program de digitalizare și dezvoltare profesională ce li se adresează. Timp de patru luni ne-am întâlnit online cu reprezentanții a 14 ONG-uri din țară care <mișcă> lucrurile, rupând bariera sărăciei, âmbrăcând , hrănind și reabilitând viețile unor copii care cel mai probabil ar fi abandonat școala”.
R - Au trecut zilele iar vizita ta se apropie de final. Cu ce ganduri și sentimente pleci de aici?
Crina – Totul la voi este foarte natural, aici am găsit oameni toleranți și care înțeleg situațiile dificile, fără să judece, să condamne.
Pentru mine, voi sunteți un model de ceea ce înseamnă să trăiești în armonie cu semenul tău. Jurnalul meu va transmite oamenilor din întreaga țară ce am trăit aici, alături de voi, și-mi doresc ca lumea să înțeleagă latura profundă a muncii voastre în particular, a muncii de asistent social în general, să înțeleagă fenomenul de sărăcie dar mai presus de toate, apropierea și toleranța față de celălalt!”
Crina Bonea a adus bucurie pe chipurile copiilor care au participat la fotbal, șah, matematică, grădinărit dar și pe fețele adulților incluși în programul Grădina Stea. Aceasta le-a oferit pozele în care i-a surprins pe fiecare la activitățile la care au participat.