A sosit si clipa bilantului. 60 de zile cu sucuri, in care am slabit 15 kg, exact atatea cate mi-am dorit. Desi nu sunt la prima experienta de acest gen, aceasta cura a reprezentat pentru mine o adevarata aventura. A avut toate ingredientele unei iesiri totale din tipare si faptul ca am tinut-o impreuna cu Adrian i-a dat un plus de savoare si suport. In lumina intregii experiente pe care o am dupa atatia ani, pot sa spun ca aceasta cura a fost cea mai integrata si corect aplicata. Asa se explica si rezultatele obtinute. Si deoarece am primit multe intrebari despre ea, am sa sintetizez aici cateva dintre raspunsuri. A fost greu, usor? A fost minunat. Incredibil de usor de realizat. Am fost si eu surprinsa de asta. Unul dintre secrete este sa ai rabdare cateva zile, pana te obisnuiesti, si in momentul in care reduci suficient de mult cantitatea de sucuri, dispare complet senzatia de fo...