Poţi fi fericit la locul de muncă?
Pentru mine, munca a fost aproape dintotdeauna asociată
cu jocul. Iar acest lucru se datorează unei clasificări a
activităţii umane făcute de domnul profesor Mielu Zlateîntr-un
manual de psihologie vechi… cred că nu greşesc dacă afirm că era
primul manual de psihologie de după ’89. Revăzând acum aceste
informaţii, am constatat că respectiva clasificare în activităţi de
„joc, învăţare didactică, muncă productivă şi creaţie” era, de
fapt, clasificarea activităţii umane în funcţie de criteriul
evoluţiei ontogenetice, acest lucru amintindu-mi de rigurozitatea
ştiinţifică a domnului profesor, pe care eu îl consider unul dintre
părinţii mei spirituali şi de la care am învăţat ce înseamnă
gândirea ştiinţifică şi aprecierea în mod critic a informaţiilor cu
care vii în contact.
Joc, învăţare, muncă şi creaţie. Apar succesiv şi se
întemeiază una pe cealaltă, dar nu se exclud reciproc, iar cele
anterioare nu dispar atunci când apar cele noi; şi pot fi îmbinate;
şi tocmai această îmbinare a lor face ca, pentru mine, să se
şteargă semnul de întrebare din coada titlului acestei cărţi.
Pentru că, atunci când munca este combinată cu jocul, cu învăţarea
şi cu creaţia, nu poate să ducă la altceva decât la bucurie. Să
poţi să-ţi faci munca în joacă nu are cum să fie altfel decât
plăcut. Să înveţi lucruri noi în timp ce munceşti este un lucru
îmbucurător pentru o persoană care doreşte să se dezvolte
permanent. Iar atunci când munca ta înseamnă şi creaţie, ceea ce
implică automat şi jocul şi învăţarea, înseamnă că trăieşti plenar,
şi acest lucru nu are cum să nu te bucure.
Dar aceasta este, evident, o perspectivă de abordare
idealistă şi idealizatoare. În cartea lor Bucuria de a munci? Tu,
locul de muncă şi fericirea, Peter Warr şi Guy Clapperton nu
abordează, însă, munca din această perspectivă (nici din cea a
apariţiei sale ontogenetice, nici din cea ideală), ci dintr-o alta,
care vine mai curând din direcţia psihologiei organizaţionale şi
motivaţionale. Ei vorbesc despre caracteristicile locului de muncă
şi despre trăsăturile de personalitate ale fiecărui individ, despre
modurile diferite în care gândesc oamenii şi despre stilul
individual în care se raportează fiecare la multiple laturi ale
existenţei şi ale realităţii. Vorbesc, evident, şi despre fericire;
aşa am aflat şi eu că există studii care demonstrează că o mare
parte din capacitatea de a fi fericit, şi chiar din potenţialul de
a fi fericit, este programată genetic, lucru la care, nu-i aşa, nu
te-ai fi aşteptat. Cu toate acestea, există suficient de multe
variabile asupra cărora se poate interveni, mai uşor sau mai greu,
mai devreme sau mai târziu, astfel încât, în cele din urmă, oricine
are o şansă la fericire. Mesajul este, aşadar, unul
optimist.
Aceasta este prima carte pe care am tradus-o pentru
editura Trei, la începutul anului trecut, şi mărturisesc că a fost
o provocare – pe care sper că am trecut-o cu brio –, dar a fost şi
o plăcere, pentru că m-a făcut să-mi amintesc de o dragoste mai
veche a mea, respectiv psihologica organizaţională, de care m-am
mai îndepărtat puţin în ultimii ani şi către care pare să mă
apropie din nou nişte proiecte actuale.
Consider că această carte este o lectură foarte
interesantă şi că are un mare potenţial să te facă să (re)descoperi
bucuria de a munci.
Îndrăzneşte, aşadar, şi fii fericit!… şi la locul de muncă…
