A te îndrăgosti este o atitudine, adică a simți,
a gândi și a acționa într-o singură direcție: toate împreună. Este
dragostea logică și armonioasă pe care o așteptăm de la partener și
singurul lucru pentru care merită efortul. Cei care simulează o
iubire insipidă, rece și distantă, se justifică aproape întotdeauna
apelând la „stilul personal”: „Așa am fost crescut” sau „Nu știu să
iubesc altfel!” În caz că persoana pe care o iubești invocă unul
din aceste motive ar trebui de urgență să-l trimiți la plimbare:
„Ei bine reeducă-te, reinventează-te sau învață dacă vrei să stai
cu mine!” Cum să te supui indiferenței? În niciun caz! La un moment
dat vei exploda și-ți va ieși fum pe nări.
În viața de cuplu nu împărțim numai relațiile carnale, copiii,
datoriile sau prietenii, ci, de asemenea, schimbăm între noi
stările de spirit. Problema se complică atunci când unul dintre
parteneri prezintă cel puțin una dintre următoarele impedimente:
incapacitatea de a descifra ce simte celălalt și/sau
indiferența, apatia sau refuzul față de sentimentele
partenerului. Iubirea sănătoasă are nevoie de o bună înțelegere
reciprocă emoțională. Cum putem ignora fericirea sau tristețea
persoanei dragi? Există indivizi egocentrici cărora le este greu să
iasă din ei înșisi și să se pună în locul altcuiva: ”Nici bucuria
ta nu mă bucură, nici durerea ta nu mă doare.”
Ajungi acasă și vezi că partenerul tău plânge. Oare nu-ți pasă
de durerea lui? Ce mai contează dacă este o durere rațională sau
irațională?! Cel mai important este să-l ajuți, să fi acolo, să-l
susți. Poate că ți se va părea că exagerează și simți că în locul
lui nu ai reacționa așa. Ei și ce-i cu asta? Oare din cauza asta
suferința lui este mai mică? Îl doare la fel de mult, îl tulbură la
fel de mult, oricât de absurd ți s-ar părea. Sulține-l și când se
va simți mai bine și mai relaxat, dezbate cu el atunci de ce, cum
și când. A spune că durerea persoanei iubite nu te interesează
pentru că este „stupidă” te face stupid.
Compasiunea și felicitările sunt două emoții care trebuie să
fie prezente pentru ca iubirea să poată fi simțită pe deplin.
Perversiunea:„Bucuria ta mă doare și durerea ta mă
bucură”!
Nesiguranța și frica de a-ți pierde partenerul uneori ia o
întorsătură ciudată, învecinându-se cu perversitatea:„Când te simți
prost, simt că ai nevoie de mine, dar când ești fericit, mă gândesc
că ai putea să mă părăsești pentru că nu ai nevoie de mine; prin
urmare, fac tot ce-mi stă în putere pentru a face să te simți
prost”. Concluzia:„Urăsc bucuria ta și mă bucur de nenorocirea
ta”.
Dragostea cantitativă și algebrică: „Cât de mult mă
iubești?” dacă ne spune că „până la cer”, suntem mulțumiți și
fericiți, încălecând norii. Dar întrebarea care contează mai mult
și la care tu trebuie să răspunzi este cum te iubește. Mulți
psihopați înainte să-și căsăpească partenerii spun că-i iubesc
enorm. Ai nevoie să te iubească multsau să te iubească
bine? Ambele? Ar fi ideal.
Pentru amanții pe care îi interesează măsurătorile, există de
asemenea iubirea în spațiu: „Până unde o să mă iubești?”. Fi corect
și răspunde că nu ai idee. Cu ce etalon vom măsura iubirea noastră:
centimetri, metri, ani lumină? Un răspuns plauzibil: „Dacă pot
conta pe tine la bine și la rău, nu am nevoie nici de
adunări, nici de scăderi.” De ce vrei să te iubească
„peste măsură”? Faptul că te iubește „nemăsurat” ca de aici până în
China nu dovedește nimic referitor la valoarea ta personală și nici
nu-ți garantează calitatea vieții.
Foarte puțini oameni acceptă o dragoste mecanică, exactă și
supercontrolată. Avem nevoie de puțină nebunie, de o scânteie care
să ne amintească faptul că pasiunea nu a murit.
Să comparăm, de exemplu, o definiție științifică cu o
declarație afectivă, o manifestare tipică de dragoste:
Dr. Henry Gibbson, definește sărutul ca: „juxtapunerea
anatomică a doi mușchi într-o stare de contracție”. Nu-mi pot
imagina un iubit spunând:„Vreau să am o juxtapunere anatomică a
mușchilor noștri contractați.”
Scriitorul Fernando Pessoa, încearcă să transmită un sentiment
de iubire acolo unde cuvintele par insuficiente:
„Iubesc așa cum iubește iubirea. Nu știu alt motiv să iubesc
decât că te iubesc. Ce vrei să-ți spun mai mult decât că te iubesc,
dacă ce vreau să-ți spun este că te iubesc?”
Moartea lentă a iubirii: picătură cu picătură,
indiferența distruge încet-încet dragostea. Îngrijorător este că
această pierdere poate dura ani de zile. Nimeni nu acceptă
indiferența ca mod de viață, decât dacă este vorba de un pustnic
emoțional sau un schizofrenic. Nici măcar masochiștii nu acceptă
insensibilitatea persoanei iubite: cer pedeapsă și durere, dar nu
indiferență. Cei care se resemnează în fața disprețului se usucă în
interior. Dacă ești blocat în apatia emoțională a partenerului,
scrie cu litere mari în dormitorul tău: „Cine te face să suferi nu
te merită.”
Indiferența are multe fațete, iar una dintre ele este lipsa de
admirație. Poate exista admirație fără dragoste, dar invers este
imposibil. A-ți admira partenerul înseamnă să fii mândru de el, să
fi fascinat de o caracteristică sau un atribut care iese în
evidență și te captează. Admirăm orice ne atinge inima: frumusețe,
inteligență, muncă, tenacitate, onestitate, modul lor de a face
dragoste etc.
Cum să nu te lași copleșit de indiferența
partenerului
1.Stabilește care sunt nevoile tale și afirmă-le
clar. Depedența, teama de abandon sau de autoritate, ne fac să
spunem „da” când de fapt vrem să spunem „nu”. A te respecta pe tine
însuți înseamnă să recunoști că meriți ceea ce te face să fi
fericit și nu te umilește.
2.Partenerul tău te iubește așa cum ai vrea să te
iubească? Ați asuma rolul de profesor pentru a-i arăta
partenerului, cum să te iubească este un lucru extrem de frustrant.
Apoi, cum vei face? Îi ilustrezi în PowerPoint care sunt cele mai
bune moduri de a spune că te iubește? În ziua în care ești nevoit
să-i spui partenerului tău că dragostea lui nu se vede, nici nu se
simte, a început numărătoarea inversă.
3.Nu este nevoie să-ți justifici durearea sau
bucuria în fața nimănui. Un partener bun te va sprijini și nu
va fi indiferent la sentimentele tale. În plus, se va răscula
împotriva oricui îndrăznește să te atace și-i va aprecia pe toți
cei care te fac să te simți bine.
4.Nu te obișnui cu indiferența partenertului,
aceasta nu este o filosofie de viață, ci un simptom.
5.Stil sau patologie? Una este persoana
introvertită care suferă din motivul că nu se poate exprima și alta
este o persoană permanent indiferentă. Introvertitul poate fi
vindecat de un specialist. Indiferentul cronic (schizoid), egoistul
narcisist sau psihopatul ticălos necesită ani grei de terapie, iar
însănătoșirea este incertă sau imposibilă.
6.Sexul nu este un substitut al afecțiunii.Nu
confundați dorința de sex a partenerului cu semne incipiente de
afecțiune. În timpul actului sexual, cel indiferent pierde o parte
din răceală. Problema este că acesta se dăruiește plăcerii carnale,
și nu persoanei tale!
7.Dacă nu ești fericit în relație,dar nici nu ieși
din ea, caută asistență profesională.
Cel mai rău lucru pe îl care poți face, dacă ești cu cineva
care pretinde că te iubește, dar nici nu se uită la tine, este să
nu faci nimic. Notează: dacă simți că zilele sunt din ce în ce mai
lungi și mai grele, și ai gânduri negative despre tine, despre lume
și despre viitor, nu ezita niciun moment, cere ajutor de
specialitate. Depresia dă târcoale.
