alergi pe străduțe purtându-ți zmeu umbra și tragi în jos susul pe firul bucurieicu propria mână ștergi umbra priviriimările tale izbitede stâncile măcinării noastre

ca să putem umbla desculți pe țărmuri  – țipă îndepărtându-se câteo amintire –ca să gustăm roșeața răsăritului cu lingurițape marginile întunecate și reci ale nopțiipupăm aroma vieții spre trezire

rătăcesc în urma umbrelor talenegăsindu-te și negăsindu-mătatuat cândva pe colțul zmeuluicu care te plimbi și în a cărui lesăîți testezi libertățile sub al cărui umbrar îți tragi sufletultot mai aproapeca pe singurul prieten