Salutări tuturor,
Invit pe cei la care a ajuns cel puțin unul dintre cele două volume ”Gânduri prin rânduri”, la o întâlnire virtuală. Mă bucură mesajele primite de la cititori și, chiar le-am dedicat două pagini în volumul al doilea. M-am gândit că ar fi interesant un schimb de impresii, mai ales despre îndemnurile și exercițiile pe care le-am transmis prin cele două volume. Poate împărtășim din rezultatele noastre, din experiența acumulată, extinsă prin exercițiile transmise.
Vă invit astfel, în seara de 12.12.2022, la o întâlnire online. Cu această ocazie vă răspund și la întrebări, dacă au apărut, legate de practica descrisă. Sau poate apar între timp, întrebările, sau alte subiecte de discuție. Poate vă inspiră ideea acestei întâlniri.
Ne vedem deci, luni seara de la ora 20:00, pe 12.12.2022.
Ne organizăm și voi trans...