Urmăresc pe FB diverse persoane publice – uneori îmi plac punctele lor de vedere, alteori nu și mă abțin cât pot să nu intervin în discuții. Rareori însă reușesc, atunci când dau peste comentarii de genul: „Nu ai dreptate, habar nu ai, ești un prost!”.

Problema nu este că cineva greșește – oricine are dreptul să aibă o opinie, inclusiv una greșită. Problema este că mulți dintre cei care comentează cred că opinia proprie este absolută și de necombătut, așa că nu se obosesc să vină cu argumente, ci doar cu acuze, jigniri, miștocăreală și cu atacuri la persoană, fără să încerce să dea niște explicații sau date obiective pentru a combate ceea ce este greșit în ce spune cel care a avut curajul să-și exprime primul punctul de vedere, uneori într-un mod nu tocmai conformist.

Cineva spunea că dacă toți gândim la fel, cineva nu gândește. Cine mai gândește? Fără să repete ce a auzit de la alții, fără să emită judecăți pe bază de prejudecăți sau sterotipuri, fără să reacționeze emoțional și să debiteze la furie tot ce gura poate spune, când nu e condusă de rațiune?

Cam așa este cu critica și cu nevoia de gândire critică. Una este să critici – în sensul rău al criticii, fără a veni cu vreo soluție, vreo propunere sau cu vreun argument, alta este gândirea critică – adică a nu crede orice, a nu te crede posesorul adevărului absolut, a căuta surse alternative de informare și verificare, a avea opinii informate despre un subiect pe care vrei să-l comentezi.

Dar se poartă economia de efort, se preferă vorbele în doi peri, emiterea de sentințe pornind de la principiul „tu n-ai dreptate, lasă că știu eu mai bine”, fără însă a putea spune și altora ce știe.

Așa că mă abțin cât pot să mai comentez pe FB, care în unele cazuri se transformă în cutia Pandorei și lasă să apară violență de limbaj, prostie, idei fixe, ignoranță, jigniri și multe alte răutăți gratuite, în loc de a fi un loc de impărtășire a unor păreri, de dezbateri și schimb de informații.

Că nu reușesc întotdeauna este evident. dar sper să reușesc la un moment dat!