Investesc în afacerea mea cu ajutorul primit printr-o
soluție de creditare. De mai bine de doi ani de zile,
împreună cu o prietenă am pus bazele unei afaceri. La început,
drumul a fost unul anevoios, plin de obstacole și de piedici, cu
zeci de dosare și foi plimbate, pentru fiecare semnătură ne-am
înarmat cu multă răbadare, pentru a ajunge antreprenoare. Mama
Biancăi avusese o afacere la un moment dat și era încântată de
ideea că fiica ei o să fie o antreprenoare, în schimb părinții mei
erau mai reticenți, că dacă nu o să reușesc să scot banii pe care
îi investesc și tot felul de astfel de idei care pot să dezarmeze
tânără la început de drum.
După această perioadă de inițiere, am început să
confecționăm haine personalizate, am investit într-o mașină de
cusut, centimetru de croitorie, foarfece, ace, ață, cretă de
croitorie și materiale. Ne-am creat haine pentru noi, apoi am
împărtășit această experiență cu prietenele noastre, până am ajuns
să ne dezvoltăm cu un mic SRL, care s-a extins treptat. De la PFA
am trecut la SRL, de la adresa de corespondență am ajuns la o mică
încăpere unde era a doua casă, pasiunea noastră pentru a
confecționa haine, dar și de a ne modifica garderoba, prin
aplicarea unor accesorii pe haine.
Timpul a trecut, afacerea noastră a crescut și a venit
acel moment, când trebuia să ne luăm aparaturi necesare, pentru a
crea noi modele, de a le face într-un timp mai scurt, economiseam
timpul, implicit și materialele utilizate. Mașina de cusut și de
brodat a devenit obiectivul nostru, pentru a progresa și a ține
pasul cu moda, motiv pentru care am încercat să apelăm la un
împrumut și a trebuit să alegem între cel pe termen scurt, mediu
sau cel pe termen lung.
OVERDRAFTUL și Linia de credit este o posibilitate de a
accesa o sumă de până la 25% din cifra de afaceri cu garanție și de
10% fără garanție. O sumă convenabilă, atunci când vorbim de o
afacere profitabilă, dar și o sumă împrumutată care poate să fie
achitată de către noi. O soluție care vine în ajutorul nostru, dar
nu una care să acopere cheltuielile prevăzute pentru mașinile de
cusute pe care vrem să le achiziționăm.
A doua soluție este cea pentru capitalul de lucru,
pentru ca antreprenorul să poată accesa o sumă de până la 150000 de
euro, cu garanții imobiliare. O șansă să ne modernizăm sediul, să
cumpărăm produsele și materialele dorite.
A treia soluție este creditul pentru investiții, pentru
ca noi să putem accesa suma de 150000 de euro, perioada de
rambursare a sumei fiind de maxim 7 ani. Cred că a fost soluția cea
mai potrivită și utilă, deoarece era ceea ce aveam nevoie. Motivul
nostru de a visa și mai apoi de a ne materializa
visele.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog
2017.