M-am tot gândit zilele acestea la Ioan Lascu. Procurorul Ioan Lascu. Ce-o fi în sufletul lui de tată când își vede fiica, Laura Kovesi, atacată din toate părțile, părăsită de toți aliații, jucându-și cariera și viitorul de om liber ca un vânat hăituit pus cu spatele la zid, cuprins de panică, înșirând greșeală după greșeală și afundându-se iremediabil în zmoala destrămătoare a propriilor greșeli.

Existența oricui e presărată cu greșeli. Dar există greșeli și greșeli. Dintre toate, cele mai opresive și greu de iertat sunt cele care distrug, cu bună știință, vieți nevinovate. Aici se încadrează Laura Kovesi, prin multe dintre păcatele ce-i sunt reproșate în ultima vreme.

Ion Lascu înțelege foarte bine acest gen de păcate. Ca fost procuror comunist le-a comis în toate formele lor, de la cele mai perverse până la cele mai chinuitoare. Trebuia să știe, deci, când și-a împins fiica spre iadul ...