Iubim si nu stim ce iubim... iubim fara stim de
ce.
Iubim, iubim, iubim fara-ncetare, caci... neavand, e
greu sa “regasim”... Iubim cu putere, cu speranta, cu legamant –
neconstientizand faptul ca nu oferim decat ceea ce stim si ceea ce
avem... neincredere, lipsa, fragilitate. “Iubim” – insa ne trezim
primind, in schimb, chiar propria “creatie”... dezordine, esec,
suferinta. Iubim asa cum suntem noi, iubim atat cat avem... Repetam
- insa “iubirea”... nu se schimba. Cautam - dar... cum putem gasi
ceva ce insisi noi nu stim a defini: nu are “forma”, sunt doar
imagini frante; nu are sens, doar amintiri uzate; nu are-o baza, nu
este un intreg, ci doar un cub cu laturi
sfaramate...
Si-atunci... cum sa fim oare intregi in iubire, cum
sa iubim deplin, senin, echilibrat?
Gandim... si-n minte nu primim raspunsuri... ci
intrebari, doar intrebari. Unele “memorabile”, altele “lipsite de
sens”.
Oricum ar fi, acesta este inceputul!
