lăsam zilele să treacă
de parcă erau la mine setările lor
și le puteam regla volumul, viteza
luminozitatea..
așteptam să mor mirat
ba dimineața că n-am murit în timpul nopții
de prea multe stele
sau seara uneori
mort de oboseală

zilele trec by default
ignoră personalizarea setărilor
și până la urmă și așteptarea aia că mor
moare și ea de plictiseală
zi după zi – precum eu mai demult
când nu aflasem încă
pe vremea când nu știam că
se poate umbla la definiția cuvintelor
ca la televizor
cu o telecomandă

mor în continuare de cald
mă termină – spre moarte – idioțenia
sărbătorită național uneori
sau când se anunță cod roșu
internațional chiar..
uneori mor de dor, alteori
mor de foame și sete și
cel mai cumplit mi se pare când
mor de frigul singurătății
mi-e foame de cuvinte alese
mi-e sete de astâmpărul veștilor bune
și ca de-un cuțit cu două tăișuri
mă sprijin când de moartea ascultării
– m-arunc ca pe-un gunoi
în groapa lepădării de sine –
sau mor de neascultare pe linia de front
numită viață

omor pe balcon timpul
gardian al secundelor
și las zilele să treacă de parcă
sunt la mine setările lor
pe care nu le-am putut controla
niciodată..