Purtătoarea de cuvînt Pușcalău-Dobrovolschi ne-a readus aminte un lucru care putea să rămînă îngropat chiar în momentul în care a fost rostit. Cică președintele nostru cel tăcut și gînditor este foarte mulțumit de felul în care funcționează DNA. Sunt absolut convins că președintele Iohannis, atunci cînd a rostit aceste cuvinte, era cum nu se poate mai sincer. Chiar este mulțumit de DNA. Sau, mai exact spus, de Laura Codruța Kovesi. Privind lucrurile cu oarecare detașare, chiar ar trebui să remarcăm o încîntare a președintelui României. DNA-ul merge strună, tovarăși! DNA-ul a făcut suficientă imagine în presa străină, a demolat nenumărați politicieni ai opoziției sau chiar ai partidului care îl susține. I-a ras chiar și pe cei care au muncit din greu la victoria lui Klaus Iohannis și apoi au fost arestați, trambalați prin tribunale și filmați în cătușe, ca, mai apoi, totul să se fîsîie cu discreție.