Jurnalismul este o ''profesie cu adevărat riscantă'' în unele state membre ale Uniunii Europene, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, într-un interviu publicat luni de euractiv.cz, adăugînd că ea ''va negocia bilateral cu aceste state'', scrie AGERPRES.
În România, “de la tăcerea surselor
intervievate, cărora le e uneori prea teamă să vorbească despre
ceea ce știu, la lipsa de transparență a instituțiilor publice sau
chiar la politicieni care dau în judecată jurnaliștii pur și simplu
pentru că publică adevăruri prea incomode, realitatea meseriei de
jurnalist în România anului 2021 poate părea, uneori, desprinsă
dintr-un scenariu de film”, se scrie în preambului Raportului
„Jurnalismul în 2021: o cursă cu obstacole și cu tot mai puțini
câștigători”, al Centrului pentru Jurnalism Independent. Iar
ultimul an și jumătate ne-a arătat cît de periculoasă poate fi
tăcerea „surselor oficiale”, dar și vîrtejul dezinformării creat de
opinia „vîndută” pe post de știre.
În luna septembrie, Comisia Europeană a adoptat un set de
recomandări cu privire la protecţia şi siguranţa jurnaliştilor, cu
scopul de a asigura condiţii de lucru mai sigure pentru toţi
lucrătorii din domeniul media. Vera Jourova doreşte să se
întîlnească cu
reprezentanţii statelor UE pentru a se asigura că aceste
recomandări nu vor fi ignorate.
''Vrem ca statele UE să ofere protecţia specială pentru media, de
exemplu atunci
cînd
jurnaliştii se tem că le
sînt piratate
computerele'', a spus Jourova în interviu.
Această protecţie, sau, mai corect, de nici un fel de
protecţie nu se bucură jurnaliştii în România – mai mult!, în
instituţiile publice de presă! - atunci cînd le sînt accesate
computerele şi descărcate documente private!
În opinia sa, modul în care jurnaliştii
sînt trataţi în
Ungaria şi Slovenia este inacceptabil. 'Este împotriva tradiţiei
îndelungate a presei libere. Nu trebuie să existe nicio presiune
asupra muncii lor, în special din partea politicienilor
importanţi'', a susţinut reprezentanta executivului UE.
''În general, sectorul media se află sub o presiune economică
enormă. În Slovenia, am văzut că statul decide să înfometeze media
publică, poate face asta prin stoparea finanţării'', a subliniat
ea.
Media Freedom Act, care va
fi introdusă în UE în toamna anului viitor, va avea ca scop
creşterea transparenţei în acest sector. Noua legislaţie ar urma să
ofere un nivel de protecţie sporit pentru media pe piaţa unică
europeană.
''Ne-ar plăcea ca statele membre UE să aibă
o reţea de autorităţi de reglementare independente
sau autorităţi de supraveghere
independente pentru piaţa media. Astfel de
autorităţi ar putea lua măsuri împotriva entităţilor care nu
reuşesc să acţioneze în concordanţă cu ideea de pluralism al
media'', a explicat Vera Jourova.
În România, presa este “Obosită, în depresie, atacată de oameni politici, dar și de public, hărțuită prin procese de unii, acuzată de alții că e „trompeta” Guvernului, media din România încearcă să își adune puterile pentru a merge mai departe. Pentru că, dacă pandemia ne-a învățat ceva, chiar dacă nu suntem pregătiți încă să ne asumăm lecția, este că avem nevoie de jurnalism, avem nevoie de informații, avem nevoie de oameni care să pună întrebări în numele nostru și să tragă la răspundere autoritățile”, după cum scrie Cristina Lupu, în „Jurnalismul în 2021: o cursă cu obstacole și cu tot mai puțini câștigători” .
Anul 2020 a împărțit mass-media românească în două - cei care s-au chinuit și cei care s-au îmbogățit; cei care au informat și cei care au transformat o criză medicală într-un spectacol grotesc, se afirmă corect în raportul publicat de CJI. Soluţiile salvatoare de genul “eu îmi văd de bucăţica mea” au dus la îmbogăţirea unora şi la erodarea credibilităţii întregii industrii. Mai mult, “Jurnalismul făcut de acasă, de pe canapea, este frustrant și pentru jurnalist, și pentru redacție, și pentru public”.
“Burnout-ul începe să se simtă abia acum,
iar uzura a venit din lupta
cu autoritățile, numărul mare de ore muncite, dar și din grozăviile
întâlnite pe teren. La uzura psihică s-au adăugat și comentariile
din partea publicului. Dintr-o dată, jurnaliștii s-au trezit în
poziția de inamici ai poporului. În presă există această
suprasolicitare care vine din ritmul inegal de lucru, multe
instituții de presă funcționează 24 din 24 și asta îți dă o
încărcare suplimentară și o tensiune suplimentară. Problema
finanțării, a supraviețuirii afacerii, s-a adăugat și ea situației
deja complicate. Pandemia a accentuat și ea depopularea
redacțiilor. În primele luni de criză, a crescut volumul de muncă,
dar s-au redus salariile și așa mici, uneori cu 30 sau 50%. Mai
mult, în unele cazuri, managerii au fost nevoiți chiar să renunțe
la reporteri. Contractele de publicitate de la Guvern au contribuit
și ele, uneori nejustificat, la scăderea
credibilității”.
“Televiziunea și radioul public au, de anul acesta, noi conduceri. Este un moment bun ca cele două instituții atât de importante să își afirme independența de politic și să își asume răspunderea care vine din misiunea publică a acestor instituții. Atât TVR, cât și Radioul Public, au expertiza necesară, au resursele și au oameni care să le permită să facă jurnalism. Este nevoie să aibă și voința”.
Acestea sînt, rezumatul şi concluziile desprinse din Raportul editat de CJI. Sigur, raportul a omis fapte şi atitudini particulare instituţiilor publice de presă din România care, dacă nu au probleme majore externe, îşi crează în intern, După cum remarcau şi colegii din TVR, deciziile editoriale se lasă extrem de greu de luat. Şi asta pentru că, la butoanele instituţiilor se regăseşte o castă de şefi şi şefuţi, instalaţi pe viaţă, care încasează de 3 pînă la 5 ori salariul unui realizator tv sau de radio! În condiţiile în care managementul NU se face pe criterii de performanţă, această castă are tot interesul să se conserve, în detrimentul performanţei editoriale. Mai mult, în cele mai multe cazuri, sindicatele funcţionează precum grupurile infracţionale organizate, din care fac parte, noaptea minţii!!!, inclusiv manageri care da, nu-i aşa, sînt tot salariaţi pe durată nedeterminată! Acest mecanism mafiot face ca inechităţile şi abuzurile să persiste în cele două instituţii de presă care adoptă” legea tăcerii”, constrînse, tocmai de melanjul atît de direct şi de toxic cu clasa politică.
Pentru 2022? Aşa cum spuneau şi Cristina Lupu și Ioana Avădani, de la Centrul pentru Jurnalism Independent(CJI), în raportul citat, noi, jurnaliștii și managerii de presă trebuie să începem„curățenia din propria ogradă”, să condamnămderapajele din profesie, pentru că fără solidaritate asumată profesia va continua să se scufunde în irelevanță. Şi ar mai fi ceva: Uniunile şi Asociaţiile profesionale ar trebui să discute serios despre aspectele care conturează şi reglementează profesia, înainte ca “genii politice” din România şi din Uniunea Europeană să reglementeze şi să supravegheze munca jurnaliştilor.
