Sursa: Ziarul Adevărul, iunie, 1903.

“Laşi drumul Mănăstirii Neamţului şi apuci înainte spre Pipirig, unde se grămădesc mai înalţi munţii, pe cari acuma îi luminează soarele vesel. Un gard de lemn încunjură, în dreapta, “Cerbăria Statului”, ai carii locuitori sînt undeva în cele mai adînci desişuri şi n-au deloc curiozitatea străinului. Trec cîţiva ţărani cu cojoace cusute în flori, cu iţari strînşi, cu opinci; faţa lor energică şi frumoasă e umbrită de pălării largi; pletele lungi se desfăşură în vînt. Ţărancele în hainele de duminecă au tulpane colorate, cojoace de acelaşi fel sau cămăşi cusute cu amice negre la piept, la umăr şi la mîneci, brîie roşii şi o singură catrinţă cărămizie cu dungi în lung, mărgenită cu alte dungi negre şi roşii; picioarele sînt înfăşurate în pînză groasă şi se pierd în opinci cu vârful ascuţit. Copiii sînt foarte drăgălaşi în hainele lor, care