Formula de lansare pentru orice produs
M-am bucurat foarte mult când am aflat că s-a publicat o
nouă carte pe care am tradus-o: Lansarea, de Jeff Walker, la
Editura Act şi Politon. M-am bucurat cu atât mai mult cu cât este o
carte deosebită care, dacă este citită cu atenţie şi de cine
trebuie, poate fi foarte utilă şi poate să producă, cu adevărat,
schimbări pentru şi în viaţa celui care o va fi citit.
Atunci când am primit manuscrisul pentru traducere,
neştiind despre ce este vorba, titlul mi s-a părut intrigant şi
confuz. Dar, pe măsură ce am început să intru în subiect, am
constatat că era, pe undeva, exact cartea de care aveam nevoie în
acest moment. (Nimic nu este, niciodată, întâmplător.)
Aşa cum spune autorul, aceasta nu este o carte despre
cum să te îmbogăţeşti rapid. Dar, dacă o citeşti cu atenţie şi
aplici ceea ce vei descoperi în ea, cu siguranţă vei avea o
strategie viabilă să te îmbogăţeşti. Şi ceea ce este interesant
este că lucrul cel mai important pentru a reuşi să faci asta este
să te cunoşti pe tine însuţi, să ştii ce poţi să faci cel mai bine
astfel încât să-i ajuţi pe alţii ca să te ajuţi şi pe tine însuţi.
Pentru că despre acest lucru este vorba în această carte: despre
cum să-ţi construieşti o afacere care îţi place şi despre cum să ai
numai clienţi mulţumiţi şi fericiţi.
Lansarea îţi oferă o strategie de construire pas cu pas,
de la zero, a unei afaceri, pornind de la etapele de sondare a
pieţei, pregătire a produsului, prezentare a produsului folosind o
serie de declanşatori mentali şi ajungând până la lansări care au
realizat milioane de dolari într-o singură zi. Şi lucrul
extraordinar este că, atunci când vei citi cartea, vei realiza că
ai putea chiar şi tu să faci lucruri cum sunt cele descrise în
carte, dacă-ţi pui mintea la contribuţie şi osul la treabă. Pentru
că vei vedea exemple de oameni care au pornit chiar de la zero şi
au ajuns foarte departe.
După ce vei citi această carte, vei înţelege că şi tu
poţi să realizezi lucruri extraordinare.
Te invit, aşadar, să-ţi accesezi
extraordinaritatea!
Aici găseşti link-ul de la care poţi achiziţiona cartea
Lansarea de Jeff Walker