cu mai mult timp înaintea acestei întâmplări bizare, ciudate și neobișnuite mă aflam tot pe o canapea ascultând cum o oglindă murdară reușea să cânte hey joe. staistai, eu defapt ce aberez aici?

ai putea spune că eu trăiesc într-o oglindă. defapt mai multe oglinzi. mai umane și mai reale ca orice altceva. poate dacă află altcineva că oglinzile astea chiar 'umblă' pe toate drumurile și defapt tot ce e în jurul nostru e un zgârie-nori în care se reflectă de mii de ori lumea s-ar putea să mi se spună că și gândurile mele sunt și ele ca într-o oglindă.. pe dos. și tocmai am spart una! era oglindă în care nu-mi permiteam să mă oglindesc mereu, ci numai când mi-era lumea mai dragă și ea trebuia să se întoarcă spre mine, să mă aducă cu picioarele câțiva metri sub pământ, căci era tare murdară, și am ajuns să cred că și eu sunt așa. am ales s-o las din mâini fix atunci când avea nevoie de mine, avea nevoie să mă facă să mă simt vulnerabilă, cu sufletul murdar și dependentă totuși de viziunea asta. i-am reproșat însă oglinzii ăsteia că ea îmi cunoaște doar părțile din mine care-s mai departe de suflet. și încă sper că există oglinzi mai 'performante'. astfel am scăpat-o și am făcut să pară ca și cum ar fi fost o greșeală, ca și cum ar fi fost niște vorbe în vânt sau mai bine zis.. a luat-o vântul.