Abia după 66 de zile de tratament cu cianură inodoră, începui, să observ, o frugalitate a durerii care mă copleşise atâta timp. Scăzură treptat şi falsele fenomene de alienaţie, şi fracţionarele sentimente suicidale, şi inocentele manifestări oligofrenice. Efect mai degrabă a unei mari decepţii în "drac"oste, boala sufletească îşi astâmpăra memorandumurile, chiar dacă cei 6 ani îmi treceau prin cap ca un scârţâit obosit, puţin important. Oricum, conştiinţa încă băga gânduri aleatorii la greu şi nici măcar bucuria că scăpasem de îndocilare, nu mă făcu să uit de Leyla.
În convalescenţă mă vizitară Darman şi Mamache şi-mi aduseră bere. Goleam halbele una după alta şi urlam încredinţat că asta e viaţa, o beţie machiată într-o curvă infectă. Şi atunci avui acel surâs interior de mojic beat-zeflemea: viaţa e grea, miz...