Pe câmpul învăluit în abur de fum, chilii stau aliniate, cu uşi zăvorâte. Înăuntrul fiecăreia nu se află două lucruri la fel: într-una, o mică icoană, un album cu fotografii. În cea de alături, un cărucior pentru bebeluşi. În cealaltă, o pereche de sandale roşii, alături de o floare de măr. În alta, o fărâmă de turtă dulce. Pe o măsuţă rotundă, joasă, din lemn, cu numai trei picioare, un pahar cu nasturi. Ţipăt de miei, chiar şi fulgi de nea, într-o alta, se găsesc.

O boare se simte apoi, ca la un semnal, uşile se clatină. Zăvoarele doar se zbuciumă, rămânând închise. În toată poiana este rumoare.

Pale de vânt se iscă, vârtejuri. Se lasă linişte. Cea dinainte de furtună.

*

Pe gardurile ce străjuiesc drumul atârnă tot soiul de macate, covoare, pături, care mai de care, mai îmbobocite. Parcă s-au luat la întrecere cu florile de măr, alb-roze, şi ale primelor flori de liliac.

Dintr-un senin ce nu se anunţa a fi stingherit de ceva, vântul se năpusteşte cu foamete. Îmi vâjâie vântul, pe la urechi, amestecă voci de gospodine, cu lătrat de câine şi uruit de căruţă. Mă aplec deasupra covorului şi încep să-l perii cu ambiţie.
Atmosfera de curăţenie de Paşte a cuprins întreaga suflare. Şi parcă, mai mult decât îndeobşte, în suflete apar cei plecaţi. Ne cuprind sufletele, ne pătrund gândurile. Îi simt din ce în ce mai aproape. Mirosul varului proaspăt care a ,,gătit’’, de Paşte, trunchiul copacilor, ori vechile şi părăsitele fântâni, reîmprospătează ferecate amintiri.

Pe grumazul stâng simt o adiere, ca un fum. Întorc cu grijă capul şi mă opresc din mişcare ca nu cumva floarea de măr, ce s-a aşezat, cuminte, să se sfiască. Pare că vrea să- mi spună ceva… Mă aplec asupra covorului maculat, apăsând cu putere peria. Simt alături o mulţime de suflete, de voci şuşotinde…