„Lumină din Lumină”, ediția a III-a, umple județul Bihor cu bucuria concertelor pascale

  • Postat în Mass Media
  • la 21-03-2025 19:28
  • 27 vizualizări
„Lumină din Lumină”, ediția a III-a, umple județul Bihor cu bucuria concertelor pascale
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Duminică, 16 martie 2025, au debutat în județul Bihor concertele dedicate sărbătorilor pascale, în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului „Lumină din Lumină”.

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, cultele religioase și școlile locale, aduce împreună artiști populari, interpreți de muzică clasică, coruri bisericești și copii care interpretează pricesne și cântări tradiționale specifice acestei perioade.

Primele concerte au avut loc în localitățile Nucet, Valea de Sus (Câmpani), Ștei, Vintere, Căpâlna, Gepiu și Ciumeghiu, unde bisericile s-au umplut de oameni veniți să se bucure de momente spirituale autentice.

Se împlinesc trei ani de când Consiliul Județean Bihor organizează concerte în perioada Postului Crăciunului, sub titulatura «Bihorul Colindă», și în perioada Postului Mare, sub titulatura «Lumină din Lumină». Mă bucur să văd bisericile și casele de cultură din tot județul pline de oameni care se adună în jurul tradițiilor noastre strămoșești. «Lumină din Lumină» este un act de mărturisire și un îndemn pentru fiecare bihorean de a fi parte din Lumina Învierii. Putem face asta încercând să fim mai buni, nu prin competiție cu ceilalți, ci să fim mai buni decât suntem astăzi”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, la deschiderea spectacolului din Nucet.

Evenimentul central al ediției va fi un concert extraordinar organizat miercuri, 9 aprilie 2025, la Arena Oradea, unde sunt așteptate peste 5000 de persoane. Vor urca pe scenă Grupul Psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale din București, cunoscuta interpretă Maria Coman și artista internațională Ribale Wehbé din Liban. Biletele pentru acest eveniment vor fi puse în curând în vânzare.

Seria de concerte și evenimente spirituale se desfășoară până la sfârșitul lunii aprilie, cu spectacole în Oradea, Beiuș, Aleșd, Marghita și alte localități din județ. În program sunt incluse și conferințe, precum cea a arhidiaconului lect. dr. Sorin Mihalache, la Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea, și un concert simfonic special – „Requiem Mozart” – la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”.

Programul complet al evenimentelor este în continuă actualizare, reflectând astfel interesul mare al publicului și deschiderea comunităților din Bihor către păstrarea și promovarea tradițiilor spirituale și culturale locale.

Programul concertelor

duminică, 16 martie 2025:

  • NUCET – Biserica Ortodoxă din Nucet – 12:30
  • VALEA DE SUS (CÂMPANI) – Biserica Ortodoxă din Valea de Sus – 15:00
  • ȘTEI – Biserica „Sf. Treime” din Ștei – 17:00

marți, 18 martie 2025:

  • VINTERE (HOLOD) – Biserica Ortodoxă din Vintere – 18:00
  • CĂPÂLNA – Biserica Ortodoxă din Căpâlna – 19:30

miercuri, 19 martie 2025:

  • GEPIU-COLONIE – Biserica Ortodoxă Gepiu Colonie – 18:00
  • CIUMEGHIU – Biserica Ortodoxă din Ciumeghiu – 19:00

duminică, 23 martie 2025:

  • BISERICA SF. APOSTOL ANDREI – Oradea – 11:30
  • DOBREȘTI – Sala Sporturilor din Dobrești – 15:00
  • SEBIȘ (Drăgănești) – Biserica Ortodoxă din Sebiș – 18:00

joi, 27 martie 2025:

  • CONFERINȚĂ ARHID. LECT. DR. SORIN MIHALACHE – Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea – 18:00

vineri, 28 martie 2025:

  • CEFA – Biserica Ortodoxă din loc. Cefa – 18:00
  • HOMOROG – Biserica Ortodoxă din Homorog – 19:30

duminică, 30 martie 2025:

  • BEIUȘ – Biserica din Deal – 11:30
  • ALEȘD – Biserica Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Aleșd – 14:00
  • BRUSTURI – Căminul Cultural – 16:00
  • MARGHITA – Casa de Cultură – 18:00

marți, 1 aprilie 2025:

  • COCIUBA MARE – Biserica Ortodoxă din loc. Cociuba Mare – 18:00
  • TINCA – Casa de Cultură din Tinca – 19:30

sâmbătă, 5 aprilie 2025:

  • MIȘCA (CHIȘLAZ) – Sala de evenimente Mișca, nr. 117 – 18:00

duminică, 6 aprilie 2025:

  • MĂNĂSTIREA IZBUC – Sat Călugări, comuna Cărpinet – 11:30

marți, 8 aprilie 2025:

  • BORȘ – Casa de Cultură din Borș – 19:00
  • SÂNTANDREI – Biserica Ortodoxă Sf. Apostol Andrei (str. Triumfului, nr. 27) – 19:30

miercuri, 9 aprilie 2025:

  • CONCERT EXTRAORDINAR „LUMINĂ DIN LUMINĂ” – Oradea Arena – ora 18:00

joi, 10 aprilie 2025:

  • BULZ – Căminul Cultural din Bulz – 19:30

vineri, 11 aprilie 2025:

  • REMETEA – Căminul Cultural din Remetea – 18:00
  • LAZURI DE BEIUȘ – Biserica Ortodoxă din Lazuri de Beiuș – 19:30

luni, 14 aprilie 2025:

  • SĂLACEA – Casa de Cultură din Sălacea, nr. 47 – 16:00

miercuri, 16 aprilie 2025:

  • CONCERT SIMFONIC „Requiem Mozart” – Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” – 19:00

joi, 17 aprilie 2025:

  • BIHARIA – Casa de Cultură din Biharia – 11:00

duminică, 20 aprilie 2025:

  • VALEA LUI MIHAI – Centrul Cultural „Gizella”, str. Republicii, nr. 45 – 17:00
  • TĂMĂȘEU – Casa de Cultură din Tămășeu – 18:00

duminică, 27 aprilie 2025:

  • CONCERT ORADEA – Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”– 18:00

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente