pe drumurile mele umbli câteodat`
și ba suspini ba plângi ba îmi zâmbești
eu când te știu când nu te recunosc
și nici nu pari a fi deși tu ești

și totdeauna-i câteodat-ul meu
pe drumurile tale largi poteci
cărări înguste-n înțelesuri meșterești
și-arareori m-abat spre tot mereu

tu vrei să vreau să plângem amândoi
și vrând la fel să ne zâmbim de-odat`
iar mâinele de azi – cu crengi rodind pe el –
să fie viitorul de-altădat`

Din categoria:scrieri fugare