Israelul a folosit software-ul Pegasus, al Grupului NSO, ca instrument de diplomaţie. FBI-ul l-a vrut pentru supraveghere internă. Apoi totul s-a stricat, scrie New York Times, care prezintă principalele momente ale acestei afaceri.
Este considerat cel mai puternic spyware din lume, capabil să spargă în mod fiabil comunicaţiile criptate ale smartphone-urilor iPhone şi Android. Software-ul Pegasus, realizat de compania israeliană, NSO Group, a reuşit să urmărească teroriştii şi cartelurile de droguri. Dar din păcate a fost folosit şi împotriva activiştilor pentru drepturile omului, jurnaliştilor şi dizidenţilor.
FBI l-a testat, dar a renunţat la el
O investigaţie publicată de The New York Times Magazine arată că Israelul, care controlează exportul de programe spion, a făcut din Pegasus o componentă cheie a strategiei sale de securitate naţională, folosindu-l totodată pentru a-şi promova interesel...