Mihai Ciucă

În vara anului 2016 am avut șansa de a petrece câteva săptămâni într-un program de cercetare la Wheaton College, lângă Chicago. În perioada aceea, aflând despre asta, prietenul meu Mihai Ciucă mi-a cerut ajutorul în identificarea și copierea unor resurse legate de istoria baptiștilor români în secolul al nouăsprezecelea, din biblioteca de la Billy Graham Center, aflată vis a vis de colegiu, pentru unul dintre proiectele la care lucra. Am făcut asta cu bucurie, căci Mihai era un om pentru a cărui acribie și seriozitate academică aveam o infinită prețuire.

Deși ne știam de mult, nu ne-am văzut de prea multe ori față către față, și eram foarte diferiți unul de celălalt – el, foarte dedicat viziunii Big Impact (BIG, de la Biserici cu Impact Global, expresie pe care o luam cumva în răspăr numind-o „Biserici cu Impact Intergalactic”), eu mai degrabă sceptic față de această inițiativă la al cărei ADN pragmatic american, marca Campus Crusade, eram extrem de alergic. El era foarte baptist, chiar dacă nu sectar; eu, deși trecut prin spațiul baptist, eram mai degrabă în căutarea unui spațiu eclesial care se potrivea mai bine căutărilor mele liturgice și sacramentale. Atunci însă când am fost confirmat ca anglican, Mihai a fost unul dintre puținii baptiști care nu m-au înjurat (creștinește, desigur). Lucrurile care ne uneau, pasiunea pentru adevăr și respectul pentru alteritate, erau mai importante pentru noi decât diferențele.

Temperamental eram destul de asemănători, și blogurile noastre, extrem de combative în tot felul de direcții, le stăteau în gât tuturor fundamentaliștilor, sectarilor și conformiștilor. Am fost, deci, un soi de „tovarăși de luptă”.

Acum doi ani, Mihai a plecat subit dintre noi, spre o lume mai bună, dar nu înainte de a ne lăsa în urmă rodul muncii lui din acei ani: o carte despre baptiștii din Brăila, la cumpăna celor o sută de ani de existență, și o lucrare doctă și teribil de bine documentată despre misiunea scoțiană între evrei în secolul al nouăsprezecelea, alături de un manuscris, în trei volume, aflat în fază aproape finală, al unei istorii a baptiștilor români.

Acest ultim proiect, lucrarea capitală a lui Mihai, încerca să acopere un mare gol în istoriografia baptistă românească. Desigur, existau deja câteva monografii istorice de ansamblu despre baptiștii români, precum cele scrise de Alexa Popovici sau de Ioan Bunaciu, alături de alte lucrări de mai mică anvergură sau dedicate unor tematici mai degrabă restrânse. Acestea însă, în ciuda bunelor intenții, și a unor eforturi documentare apreciabile, vădeau un anume grad de amatorism și un grad de subiectivitate și de parti-pris inevitabile unor lucrări din categoria istoriografiei confesionale; în vreme ce altele țineau în mod evident și strident de genul encomiastic, apologetic și sectar. La acestea le-am putea adăuga, în cea mai de jos categorie, pe cele în care istoria confesională era instrumentată în scopuri, eufemistic vorbind, nu dintre cele mai nobile. Un exemplu tipic este volumul Pigmei si uriasi. File din istoria persecutarii baptistilor, al lui Daniel Mitrofan, publicat în 2007, ca instrument al luptei pentru putere în Uniunea Baptistă.

Cartea lui Mihai este din cu totul altă categorie. Deși el nu este de formație istoric, cărțile lui publicate deja vădesc, așa cum spunea un istoric respectat, dr. Ionuț Biliuță, „acribie științifică și aplomb, într-o manieră care reunește armonios în paginile ei atât vocea credinciosului, cât și cea a istoricului pasionat”.

Iată, în cuvintele lui Mihai însuși, de ce era nevoie de această carte, și ce anume încearcă ea să facă:

Lucrarea de față vine în urma multor ani de studiu și documentare, timp în care au fost abordate multe izvoare istorice primare și secundare, dintre care o parte semnificativă nu au fost valorificate până în prezent de istoricii baptismului românesc. Acolo unde se întâlnesc date și informații care diferă de lucrările majore publicate până acum, explicația rezidă în aceste surse noi. Pe măsura deschiderii arhivelor și a digitalizării multor documente vechi, neintrate încă în atenția istoriografilor, cu siguranță vor mai fi surprize. Adesea e mai ușor să eviți confruntarea cu trecutul, mai ales când acesta conține presiuni ateiste, experiențe dramatice în viața personală sau a bisericii, cât și compromisuri etice dureroase.

Aceasta carte umple un gol care ar fi trebuit de mult rezolvat. Centrul de greutate al lucrării se află în secolul al XIX-lea, iar narațiunea conține o prezentare echilibrată a dezvoltării mișcării baptiste, pe fiecare etnie. Ca autor baptist, am încercat din răsputeri să evit un stil encomiastic, în care este foarte lesne de alunecat. Criticii pot evalua cât am reușit. La fel, am încercat să păstrez o obiectivitate academică în problemele mai sensibile. Fiind un cercetător independent, lucrarea nefiind patronizată de vreun for confesional, am beneficiat de lipsa oricărei cenzuri confesionale. M-am ferit totuși de ispita de a emite judecăți, dând prioritate informațiilor. Sigur că ar fi fost posibilă o versiune mai concisă, dar lucrarea e intenționată ca o resursă care poate lansa noi direcții de cercetare.

O privire fugară asupra cuprinsului, disponibil pe situl cărții, la cele trei volume, din care ultimul este dedicat contextului, redării unor documente importante și bibliografiei poate convinge pe orice cunoscător decent al domeniului de cantitatea enormă de muncă de cercetare încorporată în această lucrare.

Publicarea unei lucrări de o asemenea anvergură presupune un efort uriaș, pe care doar cei familiari cu activitățile de publishing o pot aprecia. Mai întâi ea trebuia finalizată, deoarece Mihai ne-a părăsit puțin înainte de a-i da tușa finală. Aceasta a presupus multă muncă atenta și profesionalism științific. Deși nu cunosc toate detaliile acestei faze a proiectului am mare încredere în calitatea produsului final știind că textul a trecut prin mâna doamnei Iemima Ploscariu, al cărei profesionalism istoric îl admir fără limite.

Alegerea unei edituri nu a fost nici ea lucru ușor. Dar la un moment dat Bogdan, fiul lui Mihai, a găsit în computerul tatălui său o notă care sugera că alegerea autorului era pentru publicarea lucrării la Editura Casa cărții, poate cea mai articulată editură evanghelică a momentului. Și aceasta a încheiat discuția. Deși decizia legata de editură a fost determinată de dorința expresă a lui Mihai, îmi amintesc bine discuția cu el în care i-am argumentat de ce cred eu că aceasta este cea mai bună opțiune. Port deci si eu, chiar dacă mai degrabă indirect, o anumită răspundere. Mea culpa.

Finanțarea unui proiect atât de amplu a fost ea însăși o provocare. Banii sunt însă un domeniu de care prefer să mă țin departe, așa încât nu știu prea multe detalii. Însă informațiile pe care le dețin, cu privire la faptul că această carte va fi publicată până la sfârșitul acestui an, mă fac să cred că și chestiunea financiară a fost rezolvată cumva.

Ceea ce urmează după publicare este însă la fel de important ca apariția cărții, și anume ca vestea publicării ei să se răspândească, cartea să fie cumpărată și citită, și apoi să fie recenzată cum se cuvine, intrând astfel în circuitul academic și în spațiul cultural românesc, care rămâne încă dominat de prejudecăți, ignoranță și intoleranță față de minoritățile de orice fel, inclusiv, sau poate mai ales, cele religioase.

Ceea ce a făcut Mihai, prin această lucrare pentru evanghelici români în general și pentru baptiști în special este de o valoare inestimabilă. Va fi însă munca lui apreciată așa cum se cuvine de către co-religionarii lui? Va deveni ea oare bibliografie obligatorie în școlile teologice baptiste, sau va fi ignorată, daca nu cumva chiar boicotată, așa cum s-a întâmplat cu alte lucrări similare. Experiența nu prea entuziasmantă pe care am avut-o deja cu (ne)receptarea lucrării Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante romanești (2018) în instituțiile academice și eclesiale ale evanghelicilor mă fac destul de sceptic în acest sens. Dar, cine știe, se mai întâmplă și minuni.

Înainte de a încheia această scurtă prezentare, aș vrea să adaug o informație legată ceva care a devenit un soi de datorie de onoare față de memoria lui Mihai. În contextul apariției volumului său despre misiunile scoțiene între evreii de la Iași, Mihai mi-a povestit despre pastorul luteran norvegian Magne Solheim, care a misionat în România, între evreii de la noi, în perioada dinaintea Celui de al Doilea Război Mondial, timp în care l-a cunoscut și pe Wurmbrand, sau pe mentorul lui, pastorul mesianic Isaac Feinstein, de la Iași. Solheim, îmi spunea Mihai, a publicat, în norvegiană și germană, un volum de memorii despre acea perioadă, volum pe care Mihai și l-ar fi dorit să existe și în limba română. Ei bine, providența făcea că eu sunt prieten cu Ragnar Solheim, fiul pastorului Solheim, care e născut în România, și vorbește destul de bine limba română. Ne-am cunoscut în contextul unor conferințe educaționale organizate de doamna Liliana Romaniuc, Ragnar fiind expert european în acest domeniu.

Așa fiind, am obținut de la Ragnar textul memoriilor tatălui său, într-o versiune englezească ce nu a mai văzut lumina tiparului. Emanuel Conțac, unul dintre cei mai buni traducători evanghelici din România, se ocupă acum de traducerea acestui text, comparând textul englezesc si cel german, iar versiunea finală va fi comparată cu cea norvegiană originală, de Gianina Druță o doamnă filolog originară din România, ce predă acum într-o universitate norvegiană. Ca din întâmplare, m-am întâlnit în septembrie, în cursul ultimei mele vizite la Cluj, cu doamna Mihaela Ursa, care predă literatură comparată la Universitatea Babeș-Bolyai, care i-a fost mentor Gianinei în timpul studiilor ei masterale, și care mi-a vorbit la superlativ despre ea. Am deci motive să cred că și această carte este pe mâini bune. În momentul în care traducerea va fi finalizată, ea va apărea foarte probabil la Editura Ratio & Revelatio. Și, pentru a închide cercul, Ragnar dorește ca drepturile de autor cuvenite pentru memoriile tatălui său să fie donate Asociației Prologos, creată de Mihai, și care se ocupă de publicarea cărților lui.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, curând vom vedea roada muncii sufletului lui Mihai. Soli Deo gloria!