Scandalul dintre Carmen Dan și Mihai Tudose se umflă. Ministrul de Interne refuză să demisioneze, anunțând joi seară că a trimis Corpul de control la IGPR, la o zi după ce premierul a refuzat demiterea șefului Poliției Române și a împins-o pe scările de la Palatul Victoria.
„Am dispus astăzi trimiterea Corpului de control al ministrului la IGPR pentru a verifica respectarea procedurilor administrative de raportare a evenimentelor, dar şi aspecte care privesc gestionarea evenimentului de agresiune sexuală comis în data de 10 decembrie 2016 în Sectorul 5 al Capitalei şi înregistrat la Secţia 18 Poliţie. Fac precizarea că în acest caz, conform fişei de eveniment, autorul era indicat ca fiind agentul de poliţie Stan Eugen din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti (polițistul pedofil -nr.). Din dorinţa de a mă asigura că raportul pe care domnul Despescu (actualul șef al Poliției Române – nr.) îl va prezenta primului-ministru va fi unui obiectiv, am decis această verificare, considerând că o instituţie care este implicată direct în gestionarea evenimentelor nu se poate verifica singură”, a spus Carmen Dan, într-o declaraţie susţinută la sediul MAI.
Potrivit ministrului, informația că autorul agresiunii din 2016 era polițist a ajuns obligatoriu la cunoștință actualului șef al Poliției Române.
Carmen Dan a afirmat totodată că are dovada acceptului lui Cătălin Ioniță, cel pe care îl propusese ca înlocuitor la conducerea Poliției Române. Aceasta a prezentat presupusă o cronologie a faptelor de la momentul anunţului său în legătură propunerile de la vârful Poliției Române, aratând un document în care Ioniţă i-a dat inițial acceptul pentru ocuparea funcţiei.
„Am aici dovada (foto) acceptului exprimat de chestorul Cătălin Ioniță pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Române, în situația în care premierul ar fi decis să accepte propunerea de eloberare din funcție a chesturului Despescu. Acest acord a ajuns și la domnul prim ministru. Sintetizând, avem pe de o parte documente și pe de altă parte vorbe. Acordul a fost semnat de chestorul Cătălin Ioniță marți înaintea anunțului public pe care l-am făcut referitor la propuerea de demitere a actualului șef al Poliției Române. Marți, înainte de declarația de presă, am avut o discuție clară, cu chestorul Cătălin Ioniță, care a acceptat propunerea de a fi împuternicit la conducerea Poliției Române. (…) După discuție, chestorul a semnat acordul prin care acceptă împuternicirea”, a declarat Carmen Dan.
Ministrul de Interne a relatat că imediat după ce a anunțat că propune schimbarea din funcție a șefului Poliției, începând cu seara de marți, s-a declanșat în spațiul public o campanie de denigrare a lui Cătălin Ioniță referitoare la familia lui și la activitatea lui profesională din trecut.
„Aceleași aspecte, când a fost numit în 2016 director general al Direcției Generale Anticorupție nu au constituit o problemă pentru nimeni. În condițiile acestei campanii virulente împotriva lui, miercuri dimineață, la ora 6:27, am primit un mesaj telefonic de la domnul Ioniță prin care îmi solicita să se prezinte la Minister pentru o discuție. (…) Chestorul Cătălin Ioniță mi-a raportat că are anumite rețineri să meargă mai departe explicându-mi și motivele, sens în care are pregătit un raport. (…) La începutul ședinței de Guvern, premierul a anunțat public că nu-l va schimba pe domnul Despescu. (…) În cursul zilei de miercuri nu am avut nicio discuție cu primul ministru referitoare la chestorul Ioniță”, a completat Dan.
Carmen Dan a mai spus că nu înțelege ce răspuns se aștepta să primească premierul de la chestorul Ioniță în acea discuție telefonică, după ce doar cu două ore înainte, ar fi anunțat public că nu-l schimbă pe șeful Poliției Române.
„Cum ar fi putut chestorul Ioniță să răspundă că-și dorește să ocupe o funcție care nu mai era disponibilă. Pot să înțeleg această dublă poziționare a chestorului Ioniță, dar de aici, până la a fi acuzată de minciună este o cale lungă”, a mai spus Dan.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, nu îi face pe plac lui Tudose și a anunţat, joi seară, că nu-şi va da demisia de la conducerea instituţiei, ea declarând în schimb că a avut acceptul iniţial al lui Cătălin Ioniţă de a prelua şefia Poliţiei Române, deşi ulterior acesta a făcut raport prin care refuza numirea. Mai mult, ea arată că Bogdan Desprescu, seful Poliției apărat de Tudose nu avea cum să nu știe de nereguli deoarece este o procedură prin care toate informațiile ajungeau și la el. Acum, toată țara a văzut ce a încercat să facă Tudose!
Mai mult, Carmen Dan îl face pe premier praf și îi reamintește că validarea şi retragerea sprijinului politic al miniştrilor se face de către Coaliţie. Cu alte cuvinte, aceasta nu se face după placul premierului când și cum vrea el ca doar nu a confiscat Guvernul.
„În legătură cu subiectul demisiei mele, Guvernul este unul politic, iar miniştrii sunt nominalizaţi şi validaţi în forurile statutare ale partidelor din coaliţie şi tot acolo se aprobă retragerea lor din Guvern”, a declarat Carmen Dan.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat, joi seară, că a trimis Corpul de Control la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), după cazul poliţistului acuzat de fapte de pedofilie. Este un semn că nu are încredere în Corpul de control trimis de premier.
Ministrul a mai precizat că, din dorinţa de a se asigura că raportul pe care Bogdan Despescu îl va prezenta primului-ministru va fi unui obiectiv, a decis această verificare, considerând că „o instituţie care este implicată direct în gestionarea evenimentelor nu se poate verifica singură”.
Bogdan Despescu nu avea cum să nu știe de neregulile din Poliție
Carmen Dan: ”La nivelul MAI, există un ordin care reglementează o procedură de raportare şi monitorizare a evenimentelor şi aspectelor de interes operativ. Documentul prevede întreaga procedură de raportare, inclusiv timpii în care informaţia trebuie să ajungă la cel mai înalt nivel, aceştia fiind de ordinul minutelor. Conform procedurilor instituţionale, acest tip de evenimente, acelea care privesc fapte penale comise de angajaţi se încadrează în evenimente despre care să fie informate toate structurile ierarhice până la nivel de minister.
Fişa de eveniment apărută astăzi în spaţiul public este întocmită conform acestor proceduri. Aşadar, informaţia că autorul infracţiunii din decembrie 2018 era poliţist în cadrul Brigăzii Poliţiei Rutiere a ajuns obligatoriu la cunoştinţa chestorului Bogdan Despescu. Acest ordin care reglementează procedura va fi pus la dispoziţia primului ministru.”
Acestea fiind zise, pe cine protejați domnule Tudose?
”Martorul” Bogdan Chirieac crede că totul a fost o făcătură
Tudose l-a nominalizat ca martor la discuția cu chestorul pe Chirieac, iar cunoscutul jurnalist a lămurit ce s-a petrecut.
Totul a plecat de la acuzația lui Chirieac că „Tudose este protectorul pedofililor”, cu varianta „soft”, este „protectorul protectorilor pedofililor”. „Premierul Tudose m-a sunat, spunându-mi că nu are nimic cu mine, că înțelege că presa e liberă, dar că situația cu Ioniță e mai complicată, în sensul că îl sună de 2 ore și chestorul nu îi răspunde”.
Și, ca un făcut, chiar în timp ce aveau această conversație, sună telefonul (altul) lui Tudose — și, ce să vezi, era chiar Ioniță. Tot ca din întâmplare, Tudose nu-l pune pe jurnalist pe ton de așteptare, așa cum era firesc, ci dimpotrivă, face în așa fel ca Bogdan Chirieac să audă întreagă cealaltă conversație! (De când un premier lasă să se audă convorbirile private?)
„A pus telefonul pe speaker?”, a întrebat firesc Alessandra Stoicescu. „Cred că da”, a răspuns Chirieac nesigur. Jurnalistul a mărturisit că nu cunoaște nici vocea, nici măcar cum arată Ioniță, dar crede că premierul nu a mințit.
Dar, pe lângă gradul scăzut de credibilitate al poveștii, Chirieac a venit cu o informație nouă care, coroborată cu mărturia sa și cu declarațiile premierului, dovedește clar că Tudose a formulat acuzații mincinoase la adresa ministrului Carmen Dan.
Din categoria:Politica