și într-o zi nu m-am mai dus la muncă
nici n-am sunat să îi anunț ceva
n-am vrut să-i mint că m-ar durea iar capul
sau aura deasupra nu mai sta

m-am dus pe-un umăr de pământ cu iarbă mare
și m-am înfipt cu omoplații-n ea
cum legi un ștecher viu de o splendoare
să poți ce n-ai crezut că ai putea..

și-am așteptat dând norii cu privirea
și zilele din cartea calendar
și-am ascultat cum se foiește firea și
umbrele cum tremură de dor
și stelele cum se-oglindesc în balta
fântânilor deschise-n ochii mei
pământul lor ce e nemuritor

m-au dat la știri cum că-s plecat de-acasă
că-s cheile în ușă către hol
că n-am lăsat niciun bilet pe masă
nici cheia de rezervă la vecini
ci-și amintesc c-am zis ceva în șoaptă
ceva de omoplați și rădăcini