Evangeline este o fire independentă, dornică de
adrenalină. Într-o zi când se afla în drumeție și era la un pas de
pericol, Alex o salvează. După actul său, aceasta observă că
bărbatul își doreșește s-o cunoască, însă nu se lasă ușor convinsă
de intențiile lui. După un pariu extrem, pierdut, Evie își dă seama
că n-ar fi trebuit să-l judece pe Alex ca pe-o copertă, fără să-i
cunoască povestea. Ce nu-și poate explica sunt reveriile subite pe
care le are. Își dă seama că nu doar „visează cu „ochii deschiși”,
ci asistă la ceva mult mai complex. Acest lucru a fost declanșat cu
apariția tânărului, dar la scurt timp, Evie află că Alex nu va fi
singurul tânăr din viața ei, pentru că din motive de siguranță
acesta ar trebui să plece. Evie începe facultatea exact cum a
terminat liceul, singură. De data aceasta este întâmpinată de Emil,
doar că legătura nu este precum cea pe care a avut-o cu Alex.Eroina
va înțelege că această complexitate a vieții ei nu se rezumă la
viața ei amoroasă, ci la ceea ce semnifică semnul ei de naștere în
formă de crin. Este căutată, vânată și dorită, pentru că este
predestinată.
„-Pentru că ești frumoasă. Încet, mi-a mângâiat fața și m-a sărutat pe ambii obrajii. Pentru că mă faci să nu-mi mai pese de consecințe. S-a dat înapoi suficient cât să mă privească în ochi când s-a aplecat spre mine. Pentru că, în momentul ăsta, sentimentele mă fac mai periculos pentru tine decât orice altceva.”

Nemuritoarea Starling este un roman în care se
explorează unul din cele mai frumoase mituri și anume cel al
androginului. Scriitoarea aplică tușa ei personală asupra mitului,
creând o poveste intrigantă. Triunghiul amoros este unul organic,
chiar dacă nu îmi plac de obicei, dar modul în care a fost introdus
în roman a fost unul bine ales și cu un rost. Evie este la fel de
confuză cum este și cititorul, neștiind în cine să aibă încredere,
în Alex care a părăsit-o pentru că prezența lui o punea în pericol
sau în controversatul Emil?
Motivul sufletului apare în mod repetat în text, punându-se mai mult accent pe această latură a omului, misterioasă, de la care pornesc multe teorii, mituri sau religii. Dezvăluirea trecutului nu mi-a ajuns, pentru că vreau să aflu mai mult, ce li s-a întâmplat înainte și ce le rezervă viitorul. Nu vreau să fiu deocamdată în tabăra nimănui pentru că am mai pățit să mă răzgândesc (ăhăm, Spulberă-mă).
Mi-au plăcut foarte mult personajele create de Angela Corbett și mă bucură faptul că sunt mature. Din punctul meu de vedere, acest roman fantasy iese in evidență prin tehnică și tematica aborbată.
Romanul poate vi comandat de pe site-ul Editurii Corint.
Nota: 9.5/10
Titlu: Nemuritoarea Starling
Autor: Angela Corbett
Editură: Leda Edge
Recenzie: Claudiu