Cunoscut drept "Poarta dintre Orient şi Occident" (aşa cum l-au numit mulţi dintre scriitorii, istoricii şi geografii care i-au acordat o minimă atenţie), datorită situării sale strategice la confluenţa principalelor rute Europene vechi şi noi ce leagă Marea Adriatică, Marea Egee şi Marea Neagră de ţinuturile Europei Centrale şi de Vest, anticul oraş Naissus numit astăzi Niš a dezvoltat un mix de cultură răsăriteano-vestică motivată nu doar de influenţa mercantilismului celor ce treceau pe rutele menţionate mai sus şi înnodate în acest loc, ci şi de efectele belice ale mai multor naţiuni, ca să amintim aici de huni, celţi, traci, goţi, iliri şi nu în ultimul rând de romani, aceia care şi-au "extras" unul dintre cei mai capabili imperatori de pe aceste meleaguri. Este vorba despre Flavius Valerius Constantinus (sau mai cunoscutul Constantin cel Mare) născut în Naissus (Niš), întemeietorul Constantinopolelui, cel ce avea să schimbe soarta creştinilor în Imperiul Roman scoţându-i pe aceştia din catacombe şi din arenele romane cu gladiatori, prin decretarea creştinismului ca religie oficială a Imperiului în urma Edictului din Milan din anul 313, astfel deschizând calea uneia dintre cele mai răspândite religii actuale. Că Niš mai este cunoscut şi ca "Oraşul lui Constantin", este o recunoaştere a faptului că marea personalitate a lăsat moştenire locului natal urme palpabile ce rezistă până în zilele noastre.

Dar să începem cu sfârşitul sau cu regretul prea puţinelor ore petrecute în acest oraş extraordinar. Nu ştiu de ce nu am auzit încă de "City Break Niš", că tare ar merita măcar pentru acomodarea auzului ce ar putea genera dorinţe de evadare spre această destinaţie. Această ieşire am experimentat-o nedocumentat şi cu incertitudinea lucrurilor ce ar fi putut să însemne trecerea frontierei bulgaro-sârbe. Pentru cazul neplăcut în care lucrurile ar fi decurs nefavorabil (nu aveam paşapoarte ci doar cărţile de identitate), am fi rămas la Vidin pentru că tocmai ce făcusem cunoştinţă cu acest district bulgar ce include superbul orăşel Belogradchik ce ne-a impresionat foarte mult şi despre care trebuie neapărat să vă spun câte ceva într-un post viitor. Aşadar, repede spre vama Vrska Cuka, unde am crezut că vameşul sârb o să ne întoarcă fiincă nu văzusem un stop pus aiurea în tramvai, mult înainte de barieră, despre care mi s-a spus că ar fi fost bine să îl respect. Vameşul a oftat dând din cap şi zicând "cuscre, cuscre", şi-a văzut de controlul lui, după care ne-a ridicat bariera. Gata. Suntem pe pământ sârbesc, doar cu buletinele.
Drumurile sunt bune, terenurile foarte bine cultivate, totul curat, deşi multe sunt vechi (tractoare, maşini, fabricuţe), însă foarte bine păstrate. Oamenii sunt foarte relaxaţi, discută între ei pe stradă, circulă foarte încet şi prudent. Din loc în loc pe marginea drumului sunt ori cimitire imense cu multe monumente din marmură, ori nişte piedestale ca cele pe care stau Bibliile prin biserici, pe care sunt aşezate nişte cărţi imense din marmură cu multe nume sculptate şi foarte multe flori în jur, probabil pentru a păstra vie amintire victimelor recentelor altercaţii militare. Cred că ăsta este cuvântul de ordine pentru naţiunea asta: păstrare. Şi am observat asta în absolut orice: obiective istorice, autoturismele vechi dar în stare bună de funcţionare, spaţiile verzi, nenumăratele livezi şi vii, petice de pământ variat cultivate şi îngrijite, păstrarea vie a numelor martirilor prin monumentele vechi şi noi ridicate în acest scop. Asta nu înseamnă că nu sunt şi excentrici care vor altceva decât tradiţie. Probabil au şi ei turnuleţele lor (vezi foto).

Fortareaţă sârbă contemporană la margine de drum

Privelişte rurală

După vreo două ore de condus printre dealuri şi sătucuri, iată-ne ajunşi pe la miezul zilei la intrarea în oraşul lui Constantin, la porţile Occidentului (sau Orientului - depinde de ce parte eşti; eu nu prea m-am dumirit). Am încercat să facem repede cunoştinţă cu oraşul, îndrumaţi de bunăvoinţa celor ce au editat pliantele şi ghidurile oferite gratuit de domnişoarele drăguţe vorbitoare le limba engleză de la centrul de informare situat în interiorul porţii de intrare a vechii Fortăreţe din centrul oraşului. Am avut norocul să găsim un loc de parcare exact lângă această poartă, pentru care chiar nu am plătit (dar să nu spuneţi la nimeni). Parcarea e cam în felul ăsta: există două zone, una roşie şi alta verde, cea roşie fiind mai scumpă (unde am parcat era roşie parcă) pentru care plăteşti cu SMS introducând numărul maşinii în mesaj sau cred că se putea lua şi cupoane pe care trebuie să treci numărul maşinii şi ora, etc dar nu am văzut de unde. Aşa că ... pas. Ceea ce ştiu este că parcarea este limitată la două ore în zona roşie. Plăteşti întâi pentru prima oră şi dacă depăşeşti o plăteşti şi pe a doua. Prima oră 32 de dinari, a doua 96 de dinari. (1 euro = 100,661 RSD, sau 1 RON = 24,685 RSD). Zona verde are tarif unic de 21 dinari pe oră.

Niš este un oraş cu o istorie zbuciumată ce se scrie de mulţi ani, dacă luăm în considerare faptul că prima menţiune despre urbe se situează pe la anul 150 când Claudio Ptolomei în "Geografia" sa zice că "oraşul este cel mai mare din Dardania". Prin secolul V, hunii lui Atilla aproape că distrug oraşul. Împăratul bizantin Iustinian îşi aduce aportul la înflorirea oraşului, reconstruindu-l în secolul VI şi înconjurându-l de o inexpugnabilă fortăreaţă.Se pare totuşi că nu a fost atât de greu de cucerit din moment ce prin secolul VII slavii reuşesc acest lucru, acest moment marcând începuturile Evului Mediu pentru oraş. În secolul XII, Niš devine parte a statului sârb sub conducerea renumitului prinţ Stefan Nemanja, cel ce le-a urat bun venit cruciaţilor lui Frederick Barbarossa în locul unde azi este Biserica Panteleimon. După cucerirea oraşului de către turci în 1386, urmează o perioadă de cinci secole de dominaţie otomană, întreruptă pentru scurtă vreme de o cucerire austriacă prin secolul XVII care nu a durat. În aceste cinci secole, oraşul a cunoscut o înflorire prin faptul că era un centru administrativ şi militar puternic în Balcani, în această perioadă ridicându-se şi cea mai puternică şi mai bine păstrată construcţie din Balcani - Fortăreaţa de pe malul Râului Nisava. Pe la 1800 sârbii se hotărăsc să scape de robia turcească printr-o bătălie celebră eşuată dată pe un deal din apropiere (Cegar) unde acum se găseşte un monument comemorativ unic în lume sub forma unui turn ridicat de turci ce are zidite craniile unor sârbi spre aducerea aminte a celor ce ar fi vrut a se ridica împotriva otomanilor. Adevărata independenţă avea să vină în 1878, an după care Niš încetează de a mai fi o aşezare orientală, întorcându-şi faţa spre Europa. În primul război mondial, oraşul devine capitala Serbiei, mutată din Belgrad. Pe timpul celui de al doilea război mondial, nemţii bombardează oraşul şi ca represalii construiesc aici un lagăr de concentrare ce se vede şi azi. Pe timpul bombardamentelor NATO din 1999, Niš a suferit distrugeri importante prin dărâmarea a 120 de clădiri şi deteriorarea altor 3400. În prezent, oraşul pare vindecat de rănile războaielor, păstrând totuşi vie amintirea evenimentelor prin monumentele şi muzeele sale. Iar oamenii, par a se bucura întru totul de viaţă, pesemne având proaspăt în memorie ce înseamnă a fi aproape de moarte.
Dar să intrăm în Fortăreaţă. Pe unde prin ată parte decât prin Poarta Istanbul (de Sud), în interiorul căreia pe partea stângă (cum intri) există centrul de informare despre care deja v-am spus.

Poarta de Sud (Istanbul) a Fortăreţei Niš

Centrul de informare pe dreapta (vedere spre ieşire)

Pe la multe fortăreţe pe unde am fost am plătit intrare, aşa că mă aşteptam să plătesc şi acum. Dar, surpriză... Nicio taxă. Ba mai mult. Ceea ce în vechime aici era cea mai rezistentă fortăreaţă din Balcani, azi este cel mai relaxat spaţiu de recreere, sub forma unui parc întreţesut cu istorie, prin care se plimbă diverse generaţii de oameni. Cum oare să îţi uiţi istoria în acest fel? Pe cele 22 de hectare înconjurate de cei 2100 de metri de ziduri ce au cam opt metri înălţime şi o lăţime medie de trei metri, printre rămăşiţe de pietre funerare adunate frumos într-un lapidariu, rămăşiţe ale unei vechi temniţe, o moscheie minusculă ce s-a păstrat relativ destul de bine, o veche stradă bizantină, o minunată baie turcească Hammam transformată azi într-un restaurant interesant, rămăşiţe de coloane romane sau alte elemente arhitecturale romane sau bizantine, urme ale termelor romane, un arsenal turcesc depozit pentru armele vremii, au crescut copaci imenşi printre care localnicii au construit alei cu băncuţe numai bune de plimbat şi odihnit. Există chiar şi un trenuleţ ce face inconjurul fortăreţei, pe aleile de lângă zidurile cetăţii, ce face deliciul celor mici şi nu numai. Deasupra Porţii de Sud şi a celei de Vest (Belgrad) te poţi urca pentru o panoramă a împrejurimilor. Există chiar şi un spaţiu amenajat pentru spectacole, lângă arsenalul turcesc.

Promenada

Scena

Vedere spre Râul Nisava de pe zidurile cetăţii; pe râu au loc intreceri sportive de caiac canoe, motiv pentru care i-au amenajat malurile în acest fel.

Un român pe Nisava

Ziduri turceşti

Lapidarium

Moscheea cu minaretul dărâmat (dreapta)

Se văd în dreapta rămăşiţele unei străzi bizantine

Hammam - Restaurant

În acest moment al postării, fac o paranteză pentru a-mi exprima indignarea şi pentru a-mi cere scuze faţă de cititorii mei. Despre ce este vorba: după ce am dat o formă finală postării de faţă şi după ce am postat-o pe blog, bineînţeles după ce probabil unii dintre dumneavoastră aţi şi citit-o, m-am trezit ieri seară că postarea dispăruse şi că nu mai aveam salvat decât ce era scris până în acest punct, ca postare nefinalizată. Nu îmi explic motivul. Probabil este ceva constructiv din moment ce mi-am propus să îmi fac salvări de siguranţă din acest moment încolo.
Aşadar, continuăm.
Poarta de Vest sau Poarta Belgrad (ridicată de turci aşa cum au fost de fapt ridicate toate zidurile, într-o mare grabă, folosind orice le cădea la îndemână ca materiale de construcţie - de la blocuri de piatră, coloane romane găsite la faţa locului, chiar şi pietre romane de mormânt), este închisă accesului din şi înspre interiorul Fortăreţei, este foarte bine păstrată şi găzduieşte în prezent un muzeu, o colecţie de artă şi un restaurant cu terasă în faţă. În spatele Porţii, în afara Fortăreţei, se găseşte Pijaca Tvrdava (un bazar turcesc "ad literam", deşi se află în Serbia), cu o multitudine de tarabe înşirate de o parte şi de alta a aleilor acoperite cu un soi de acoperiş multicolor ce poate fi văzut de deasupra Porţii. Ca să ajungi deasupra, există un acces prin dreapta Porţii Belgrad, cu nişte scări care te duce sus pe deasupra Porţii, apoi pe ziduri spre Poarta de Sud şi apoi deasupra acesteia, de unde poţi avea o imagine de ansamblu asupra Cetăţii, asupra Râului Nisava, asupra Universităţii Niš din apropiere, asupra străzii ce pleacă de la ieşirea Porţii de Sud şi devine pietonală după ce trece Râul Nisava.

Spre creneluri

Vedere spre Poarta de Sud (se vede acoperişul Hammam-ului în dreapta)

Jos în stânga - Bazarul

Vedere asupra Porţii Belgrad

Universitatea Niš; în dreapta jos, am parcat maşina

Vedere de deasupra Porţii de Sud înspre Piaţa Centrală (Centar Grada), acolo unde ne vom îndrepta în continuare

După ce ne-am simţit ca nişte străjeri pe zidurile Cetăţii multiseculare închipuindu-ne cam cum ar fi fost prin acele veacuri, şi după ce am luat o porţie de istorie şi de aer proaspăt oxigenat de copacii înfipţi adânc în istoria din interiorul Fortăreţei, am decis că ar trebui să părăsim această oază de relaxare şi să ieşim pe acolo pe unde odinioară ieşeau solii turci în drumul lor spre Stambul (adică pe Poarta de Sud), dar să nu mergem chiar atât de departe, ci să rămânem prin împrejurimi şi o ţinem drept pe podul peste Râul Nisava şi în continuare prin Centar Grada să încercăm să luăm pulsul urbei moderne, să vedem dacă "păstratul" ăsta vechi se reflectă cumva şi în viaţa contemporană cotidiană, chiar dacă era prima zi după Paşte. Dar despre asta,
va urma...