încotro, gândule? nu ţi-e teamă că o să te pierzi printre muguri, hoinărind hai-hui? nu te sperie că s-ar putea să-ţi sfâşii calea în spinii încă verzi ai trandafirilor nimănui?

încotro, gândule? unde tot cauţi să-ţi frângi râul, în ce mare? nu ţi-e umbra deja prea greoaie de-atâtea dorinţe puse pe stele care tot cad, şi cad, ca nişte pietroaie

dar nu mai ajung pe pământ? ia spune, gândule, încotro? crezi că poţi să te rupi din cea dintâi rădăcină, din întâiul cuvânt şi să fugim amândoi de lume, ca nişte hoţi?

şi dac-am face asta, gândule, tu şi eu, oare cât crezi că am putea să fugim fără să ne ajungă din urmă, mereu, moartea ultimei dorinţ