Călcăm mereu pe rămășițele oamenilor care au vrut mult, mai mult decât le-a fost puterea, mai mult decât ar fi putut suporta chiar si dacă ar fi atins, printr-o minune. Minunea la care au sperat prostește, împotriva oricărei fărâme de logica. Au vrut minunea si atât. Au vrut si nu au putut, s-au frânt.
Noi, la fel de trufași, călcăm pe trupurile lor întinse covor, fără să mai avem remușcări, fără rețineri mimate. Noi vrem, noi credem ca putem! Noi nu ne mai uitam pe ce călcam pentru ca vrem, vrem, vrem!
"Cand imi doresc ceva, mi-l fac poveste și atunci este ca și cum l-aș avea" (C.B.)
Și in această dimineața mi-aș fi dorit sa fiu eu Dorian, chiar daca nimeni nu ar fi simțit....