Autor:  Camelia Stan                              Nu știu să spun că-mi ești nemărginire                             Când obosesc secundele în noi,                             Când se topesc cuvintele-n rostire,                             Printre zăpezi de lacrimi și de ploi!                             Nu știu nici orizonturi, nici culoare,                             Nu te descriu nici când aș vrea s-o fac,                             Îmi ești ca asfințitul pentr-o mare,                             Chiar și atunci când vorbele îmi tac!                             Nu știu, nu pot ori n-am aflat vreodată,                             Să nu te port pe gene când respir,                             Nici nu clipesc de grijă câteodată,                             Să nu te