Cuvinte despre Unirea cea mare

Teză. În 1848, românii au strigat «Noi vrem să ne unim cu țara.»

Antiteză (Dan Lungescu) Aceasta este o mostră edificatoare a modului în care i se inoculează românului tot felul de bazaconii naționaliste. Falsificatorii istoriei au scris o minciună gogonată pe un monument din 1977, iar ziariștii de astăzi, nefiind în stare să facă niște judecăți logice elementare, răspândesc aberația pe Internet.

Care țară, că România nu exista încă? În acel moment existau două principate distincte, Valahia și Moldova. Și-au tras același domnitor în 1859, iar în 1862 s-au unit realmente, ca Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei – abia atunci, deci cu 14 ani după Câmpia Libertății, putea exista acel „țara” din pretinsa strigare. Oricum, până în 1877-1878 era o entitate din cadrul Turciei, și ar fi fost lipsit de noimă să vrea cineva să iasă din imperiul austriac pentru a intra în cel turcesc. Or fi vrut să se unească cu vreo altă țară, cine știe… Cu Regatul Unit, cu SUA, cu Liga Intergalactică. Plus că acei români, adunați la Blaj, erau aliații administrației austriece (luptau împreună contra revoluționarilor maghiari), deci ar fi fost culmea culmilor să strige că vor să iasă din imperiul cu pricina. În realitate, ceea ce s-a cerut la Blaj a fost unirea românilor din imperiu (adică din Transilvania, Banat și Bucovina) într-o formațiune națională proprie DIN CADRUL IMPERIULUI.