Puteți comanda romanul de pe
Librăria Online Libris. Găsiți multe
cărți de beletristicăși aveți
transport gratuit acum dacă comandați de cel puțin 30 de lei, dacă
nu, plătiți doar 4,99 de lei transportul.
„Dacă vă plac poveștile cu final fericit, atunci
poate ar fi mai bine să vă apucați de altă carte. În aceasta, nu
doar că lipsește finalul fericit, dar u există nici măcar un
început fericit, iar între început și sfârșit sunt puține momente
fericite.
O serie de evenimente fericite este o serie de
cărți,care te surprinde de la început prin tonul și avertismentul
din incipit. Înneguratul început ne introduce în lumea
conturată de narator care ne prezintă de la bun început că aceast
univers nu va fi unul cu un final fericit și că dacă suntem
învățați cu o astfel de poveste, ar trebui să ne oprim din citit și
să ne apucăm de o altă carte. Pe mine acest lucru m-a intrigat și
mai mult și am riscat, asumându-mi acest avertisment.
Primul volum al seriei începe cu dezintegrarea familiei
Baudelaire, deoarece părinții pier într-un incendiu. Această
nefericită primă informație le este livrată fraților Baudelair
(Violet, Klaus și Sunny) prin domnul Poe. Pierderea părinților îi
ia prin surprindere pe copii, dar din primul capitol ne dăm seama
că sunt mult mai avansați, mult mai maturi pentru vârsta lor. În
Violet vedem un mic geniu, un inventator, dar și o persoană de
nădejde, deoarece este cea mai mare dintre frați și astfel
responsabilitatea în familie este preluată de ea. În Klaus
descoperim o enciclopedie vie, un tânăr care este mereu dornic
să-și actualizeze informațiile și să găsească soluții. Sunny este
mezina ghidușă, care are niște calități „neobișnuite”. Domnul Poe
îi mai informează pe orfanii Baudelaire, că fondul de economii pe
care părinții lor îl aveau la bancă, poate fi accesibil doar după
ce Violet va împlini vârsta majoratului, iar până atunci vor trebui
să locuiască în casa unei rude îndepărtate, cea a Contelui Olaf.
Plini de speranță că viața lor va putea cândva să revină la normal
atunci când se vor reuni cu ruda lor, nefericirea lor devine din ce
în ce mai accentuată. Intențiile acestei rude nu sunt binevoitoare,
iar orfanii Baudelaire trebuie să scape și de această
nenorocire.
„Klaus descoperi că nu-l mai interesau cărțile. Mecanismele din creierul inventiv al lui Violet se opriră. Până și Sunny care era prea micuță să înțeleagă bine ce se petrece, mușca din lucruri cu mai puțin entuziasm.”
„Klaus descoperi că nu-l mai interesau cărțile. Mecanismele din creierul inventiv al lui Violet se opriră. Până și Sunny care era prea micuță să înțeleagă bine ce se petrece, mușca din lucruri cu mai puțin entuziasm.”
„Dacă nu ațti fost foarte, dar foarte norociși,
atunci cu siguranță că ați trecut în viață prin momente care v-au
făcut să plângeți. Deci dacă nu ați fost foarte, dar foarte
norocoși, știți că o porție zdravănă de plâns aduce o oarecare
alinare, cu toate că împrejurările nu se schimbă cu nimic Așa s-a
întâmplat și cu orfanii Baudelaire. După ce-au plâns întreaga
noapte, s-au trezit în zori ca și cum de pe suflet li se luase o
greutate uriașă. Știau, firește, că se găseau în aceeași situație
îngrozitoare, dar credeau că există o cale de-a mai îndrepta
lucrurile.”
Înneguratul început este o carte atipică, cu ton
întunecat, inteligent gândit, care te face să vrei să le fii
alături orfanilor. Tehnica de narare este una obișnuită, cititorul
se simte ca într-un basm, cu o formulă întunecată de incipit. Lumea
în care trăiesc orfanii Baudelaire este diferită de cea de basm
prin faptul că este accentuat mai mult răul, decât binele, care
într-un fel prezintă realitatea vieții. Mi-a plăcut foarte mult cum
scriitorul a conturat acest univers ficțional prin prezentarea
neromanțată a vieții, creând și un trio de personaje, care îndură
foarte multe pentru vârsta lor.
Tema principală a romanului este familia. Avem
motivul orfanului (o temă/motiv din literatura victoriană),
nefericirea (o temă prezentată într-un mod gotic).
Personajele principale sunt adorabile și-mi place cum din
cei trei unul din ei are niște abilități speciale și cum fiecare
reprezenta o tipologie. Sunt diferite elemente senzaționale, emoții
amplificate de anumite întâmplări, dar per total acest roman
prezintă lupta cu nefericirile și tăria lor de caracter. Acest prim
volum a apărut în 1999 și mi-aș fi dorit să fi avut ocazia să
citesc romanul mult mai devreme. Sunt senzaționale referințele
acestei serii și aș putea începe de la numele de familie al
orfanilor, care este o referință directă a poetului Charles
Baudelaire, iar prezența domnului Poe, a personajului, este ca o
umbră a scriitorului american Edgar Allan Poe. Întreg conceptul
poate fi o remarcă asupra vieții lui Poe, care și el a avut parte
de o serie de nefericiri constante. Sunt nerăbdător să citesc
următorul volum și să văd prin ce mai trec frații
Baudelaire.
Nota: 10+/10
Titlu: Elixirul dragostei
Autor: Eric Emmanuel Schmitt
Editura: Humanitas
Recenzie: Claudiu
