Stam de 2 ore fata in fata si ne privim. Ochi in ochi s-ar putea spune, daca el ar avea ochi... ne intrebam cum am putea sa schimbam ceva in relatia noastra. Sa nu mai fie asa... obositoare. Stresanta. Sa nu ne mai chinuim unul pe celalalt.

Stam de 2 ore impreuna. Atingandu-ne unul pe celalalt, intrebandu-ne daca vreodata vom mai putea sa traim unul fara celalalt. Gandindu-ne, probabil, cum a fost viata inainte sa ne avem. Si de ce, desi ne petrecem atat de mult timp impreuna, suntem atat de... altfel.

Nici nu stiu cand a trecut atata timp. Macar daca as fi putut sa ii spun ceva. Dar n-am reusit. Nu s-a creat niciun fel de conexiune intre noi. Doar ne-am privit si... atat!?!

Noroooc cu prietenii care sunt cu noi: G, M, F. Ei ne-au ajutat sa mai interactionam un pic. Ne-au dat timp sa clipim din cand in cand. Sa avem senzatia ca ne-am inteles. Daca a trecut atata timp... as zice ca nu a fost tocmai un succes, nu?

Oare caldura lui se poate interpreta ca fiind o dovada a faptului ca si el ar vrea mai mult? Oare faptul ca si el ma priveste fix in ochi inseamna ca ar vrea sa ii spun ce am pe suflet? As vrea uneori sa imi raspunda. Sa imi arate unde gresesc, cu toate cuvintele, nu doar cu (cateva) sunete (mormaieli) pe care oricum nu le inteleg. Sa nu ma mai chinui sa il privesc in ochi pentru a imi da seama (singura) ce e gresit. Ce nu se potriveste.

Ah, daca ar vorbi cu mine... daca s-ar opri din a ma privi si... oare de ce nu pot sa ii spun ce am pe suflet? De ce nu pot sa ii spun ce vreau cand trebuie si nu cand e prea tarziu?

Stam de 2 ore impreuna si suntem mai straini ca la inceput. Oare s-o fi plictisit? Eu am obosit! Mi-am pierdut rabdarea. L-as lua si... as da cu el de pamant! Mi-am pus mainile la ochi. Nu mai suport privirea lui atat de luminoasa si totusi rece.

Pauza.

Tot aici. Au mai trecut 2 ore. S-a facut 6. Inca 2 ore si plec. A ramas atat de putin timp in care ne mai putem privi. Si apoi? Apoi voi privi in ochii altcuiva. Oare ce o fi in sufletul lui? As zice ca nimic... din moment ce nu reactioneaza in vreun fel. Sta, ma priveste si tace. Accepta tot ce ii spun. Nici macar nu mai mormaie. S-o fi impacat cu gandul?

Trebuie sa plec. Dar e atat de greu. Odihneste-te, calculatorule! Diseara o sa am nevoie din nou de tine... Facem noapte alba, iar, privindu-ne in ochi!

Be always informed about my activity by subscribing to my posts!