Ody doarme linistit pe canapea. Am deschis laptopul dupa cateva luni bune de absenta. As vrea sa scriu ceva, insa cuvintele nu mai “curg” atat de usor ca altadata. Poate pentru ca nu mai e el, poate pentru ca nu mai sunt nici eu la fel sau pur si simplu nu mai e timp. Muncesc si dorm in cea mai mare parte a timpului, aproape ca nu inteleg nimic din trecerea zilelor, nu stiu cum a trecut aproape tot anul 2013 si 2043 mi se pare atat de departe…

Sper ca toata nebunia de anul acesta sa treaca repede, chiar am nevoie de liniste.

E deja octombrie, aproape ca ma bucur de venirea iernii, imi astept costumul de ski (da, eu astept asa ceva) si sper sa vina vara inapoi cat mai repede (aici ma recunosc).

S-au intamplat atatea anul acesta. Am caine. De aproape 6 luni am un catel fantastic, e tot ce mi-am dorit de la un animal vreodata. De cateva zile un motan rebel vine la mine in casa, mananca mancarea lui Ody, doarme cateva ore si pleaca iar. ACum doua zile si-a adus si iubita. Ody a plans. Nu radeti, avea ochii uzi. Deh, gelozia, bat-o vina ;)!

Am dat in adoptie 3 caini, am luat unul de pe strada (Ody e luat de pe strada), am redat sansa la o viata demna unui om care traia in parcul circului – acum are o casa si si-a recuperat toate actele de identitate si adeverintele de studii si de munca, in curand va avea o pensie. Am ajutat cu mancare si rechizite niste copilasi amarati dintr-un sat de langa Lehliu. Sunt multumita si multumesc din suflet celor din jurul meu. Nimic din toate acestea nu ar fi fost popsibile daca nu eram implicati mai multi.

Am fost sa scot un caine de la hinghieri, nu am dormit bine cateva nopti. E dureros sa vezi atatea suflete care cer ajutor cu privirea si isi pun toate sperantele in fiecare om care paseste acolo si le priveste. Am sa mai merg sa mai salvez unul. Dar din dar se face dar si viata e cel mai pretios lucru pe care il poti darui. Mergeti si salvati un suflet. Nu pot sa va descriu sentimentul, dar cu siguranta e placut.

Noapte buna!

Ra (si Ody)