Ieri, 20 ianuarie 2025, la ora 15:00, a avut loc deschiderea procedurii de achiziție pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Oradea cu mobilier nou, destinat sălilor de clasă, laboratoarelor școlare și cabinetelor de logopedie și psihopedagogie.
Această inițiativă face parte din strategia municipalității de modernizare a infrastructurii educaționale și de asigurare a unor condiții optime pentru desfășurarea procesului educațional.
Participanți la procedura de achiziție
Pentru procedura de achiziție publică, mai multe companii și asocieri au depus oferte, astfel:
-
LOT 1: Mobilier săli de clasă
- Asocierea ALFA CIPA SRL (lider), SIEBENBURGISCHES NUGAT SRL (asociat), MOBILIER DELAGRAVE (terț susținător);
- Asocierea ARHITECTURA & MOBILI (lider), Garzon Novum KFT (asociat);
- M & D Retail Pipera (MOBEXPERT);
- REAL EXPERT ADVERTISING;
- SOCUB SRL.
-
LOT 2: Mobilier pentru laboratoarele de fizică, chimie, biologie
- Asocierea ALFA CIPA SRL, SIEBENBURGISCHES NUGAT SRL și MOBILIER DELAGRAVE;
- M & D Retail Pipera (MOBEXPERT);
- REAL EXPERT ADVERTISING.
-
LOT 3: Mobilier pentru cabinete școlare, logopedie, psihopedagogie
- Asocierea ALFA CIPA SRL, SIEBENBURGISCHES NUGAT SRL și MOBILIER DELAGRAVE;
- M & D Retail Pipera (MOBEXPERT);
- REAL EXPERT ADVERTISING.
Detalii financiare și surse de finanțare
Valoarea estimată totală a achiziției este de 23.853.792,05 lei (fără TVA), defalcată astfel:
- LOT 1 – Mobilier săli de clasă: 22.118.174,11 lei (fără TVA);
- LOT 2 – Mobilier pentru laboratoarele de fizică, chimie, biologie: 1.162.713,44 lei (fără TVA);
- LOT 3 – Mobilier pentru cabinete școlare, logopedie, psihopedagogie: 572.904,50 lei (fără TVA).
Proiectul este finanțat integral prin fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componența C15 – Educație. Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea coordonează întregul proces, iar valoarea totală a proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Oradea” este de 63.208.572,71 lei (fără TVA).
Beneficiari
Dotările vor ajunge la 43 de școli, licee și grădinițe din Oradea, inclusiv la Palatul Copiilor. Mobilierul nou va fi completat cu echipamente IT și materiale didactice, contribuind la crearea unui mediu educațional modern și funcțional.
Obiectivele proiectului
Primăria Oradea își propune, prin această investiție:
- Crearea unor săli de clasă moderne și confortabile;
- Dotarea laboratoarelor școlare cu echipamente care să sprijine procesul de învățare practică;
- Modernizarea cabinetelor de logopedie și psihopedagogie, pentru sprijinirea elevilor cu nevoi educaționale speciale.
Etapele următoare
După deschiderea ofertelor, procesul de evaluare se va desfășura conform prevederilor legale. Contractele vor fi atribuite ofertanților care îndeplinesc criteriile stabilite în documentația de licitație.
Investiții în viitorul educației
Municipalitatea Oradea continuă să demonstreze angajamentul față de educație prin investiții constante în infrastructură și dotări. Modernizarea unităților de învățământ preuniversitar reprezintă un pas esențial pentru a le oferi elevilor și cadrelor didactice un mediu prietenos, sigur și funcțional.