”Otrava iubirii" de Eric Emmanuel Schmitt este o carte
care nu se încadrează în categoria cărților pe care eu le citesc în
general dar care a ajuns să-mi placă mult, mult mai mult decât mă
așteptam. A fost genul ăla de lectură care îți deschide ochii și te
face atent la anumite aspecte din viață sau la anumite lucruri pe
care oamenii ajung să le facă. Este o carte despre prietenie,
despre iubire și mai ales despre maturizare.
Cartea conține fragmente din jurnalele a patru
adolescente – Julia, Colombe, Raphaelle și Anouchka care sunt cele
cele mai bune prietene și colege de clasă. Fiecare dintre ele își
împărtășește temerile, ambițiile și dorințele. În unele locuri avem
chiar și fragmente din chat-ul fetelor. Astfel că suntem capabili
să le observăm și să le ”analizăm” modul de gândire, fiind martori
la procesul de maturizare suferit de tinere.
Cartea ne arată foarte multe aspecte realistice de care
cel mai probabil și noi ne-am lovit de ele însă am ales să le
ignorăm. Dacă relația lor este frumoasă până într-un punct,
lucrurile ajung să se schimbe. Fiind patru persoane diferite,
fiecare o ia în direcția crezurilor personale și nu de puține ori
deciziile lor ”se bat” cap în cap pornind astfel anumite divergențe
între ele.
Observăm totuși că, indiferent de cât de mult ținem noi
la o persoană, respectiva se poate dovedi a fi tipul de persoană
egoistă căruia îi pasă doar de ea, chiar dacă vorbelele și
confesiunile acesteia sunt cu totul de altă natură. Spre exemplu,
când Julia află că Raphaella ajunge să-l iubească pe Terence (băiat
la care tânjea și ea) aceasta își crează un cont fals și se preface
a fi el ca apoi când Terence și Raphaella se văd față în față
acesta să o refuze fără să se gândească, chiar dacă fata credea că
deja își mărturiseră dragostea unul față de celălalt.
Vedem cum fiecare crește și cum se maturizează, cum
personalitatea fiecarei fete se schimbă și modul în care părerea
prietenelor sale se schimbă în același timp cu metamorfozele
continue care au loc. Fiecare fată este diferită în felul ei,
fiecare are insecuritățile ei, defectele personale și fiecare e
conștientă de acest lucru.
Fiecare înfruntă viața în felul ei, unele fiind mai
ambițioase și mai pozitive decât celelalte, 2 dintre ele apelând la
sinucidere (una dintre ele supraviețuind). Totuși, cea care
supraviețuiește este cea care este mai aspru judecată de către
ceilalți, cealaltă fiind apreciată mai mult decât atunci când
fusese în viață. (lucru care confirmă vorba multor persoane, aceea
că oamenii te apreciază și te iubesc mult mai mult după ce nu mai
ești printre ei).
De la fiecare fată se poate învăța câte ceva. Observăm
că așteptările noastre, visele noastre nu se adeveresc tot timpul
și că viața e plină de surprize, totul constând în modul în care
noi reacționăm la ele. Spre exemplu, deși au crezut tot timpul că
vor rămâne prietene pe viață, la finalul romanului Anouchka afirmă:
”Ieri s-a dărâmat o parte din Pont des Arts: o balustradă a cedat
sub greutatea lacătelor. (…) Sper să fie vorba de tronsonul unde ne
agățaserăm noi lacătele! Patru prietene pe viață… Toate la fel…
Prietenia e minciuna și iubirea, otravă.” Astfel observăm că timpul
e necruțător și într-o fracțiunea de secundă e capabil să schimbe
perspectiva despre lumea a tuturor.
Astfel că această carte este o bună lecție de viață. Te
învață cum să-ți accepți defectele, cum să ai mai multă încredere
în tine și cum să nu te lași prea tare influențat de lucrurile
negative pe care ți le aduce viața în față, pentru că acestea vor
veni constant, fie ele pozitive sau negative, iar singurul lucru de
care noi, oamenii, suntem capabili, este să ne adaptăm și să nu ne
pierdem niciodată speranța. O recomand din suflet, o carte absolut
fenomenală cu un mesaj pătrunzător.
Aceasta recenzie a fost posibilă cu ajutorul Libris.ro
.