Capitala a fost și pe ziua de ieri alimentată, în cea mai mare parte, cu pâinea fabricată la Manutanța armatei. Echipele de lucrători au fabricat și copt pâine toată noaptea, asa că cuptoarele manutanței au funcționat fără încetare, mai cu seamă că numărul soldaților brutari a sporit cu cei șaiezeci de rezerviști brutari concentrați la Manutanță încă de ieri dimineata. Grație acestui fapt în 40 de minute s-au putut livra la locurile de desfacere zece camioane, conținând un număr de 12.000 de paini. Treptat-treptat, pe măsură ce cantitatea aceasta a fost epuizată, camioanele au transportat înca 16.000 de paini, în afara de cele 5000 vandute pe loc, la poarta manutantei. Iar după amiază alte 27.000 de pâini au fost puse în consumațiune, încât toata lumea a fost îndestulată. Câțiva brutari, 3 sau 4 mi se pare, au continuat să scoată pâine, ajutați de soldații ce li s’au trimes din ordinul autorităților. Dar, greviștii au căutat în toate chipurile să-i terorizeze cu amenințări de moarte, ceea ce a determinat pe subsemnatul și pe d-rul Botescu să se ducă la ora 11 din noapte, înconjurati de gardiști și de jandarmi, și să vândă ei înșiși pâine. Câțiva brutari din comunele din jurul Bucureștilor, care se oferiseră să aducă în oraș pâine, au fost de o blamabilă rea credință. D. Dumitrescu-Militari, bunăoara, a pus cele mai exasperante stăruinți pe lângă Primarie ca să fie îngăduit a vinde 2000 de pâini în Capitală. Dar când, potrivit înțelegerii prealabile, s’au trimis la bariere camioanele comunei pentru a’i incarca pâinea, onorabilul a sfârșit, după lungi ezitari, prin a mărturisi că-și expediase în oraș căruțele cu pâine de multa vreme, favorizat la aceasta de faptul că sergenții de pe la barierele orașului fuseseră concentrați aiurea.
Nimeni neavând vre-un interes să prelungeascaă.. deziluzia încercată de brutarii greviști cari socoteau că prin terorizare vor constrânge comuna să le îngăduie o eludare a regulamentului pâinii, Primaria s’a arătat dispusă pentru un aranjament, pe baza următoarelor două soluțiuni : I) cum brutarii și-au susținut pretenția urcării de preț pe argumentul că morarii cartelați le iau prețuri exorbitante, Primăria ar interveni la Manutanța armatei ca să macine în morile ei grâul brutarilor. Și se știe că manutanța poate măcina zilnic aproape 60.000 kgr. de făină. II) Pe de altă parte, comuna să socoată cele cincispre-zece zile prealabile scumpirii, ca curgătoare de la 2 Aprilie până la 26 Aprilie.
Atitudinea conciliantă a Primariei pe deoparte, iar deziluzia lor înșile pe de alta, a avut efectul să convingă pe brutari cari, dupa ce s’au întrunit în sala Amiciția, pe la orele 4, au delegat o comisiune care să se prezinte d-lui Vintila Brătianu și să-i declare că acceptă ca numai de la 28 Aprilie să scumpească prețul pâinii, iar până atunci să mențină vechiul preț: pâinea 27 de bani, jimbla 32.
Greva brutarilor din Capitală pune pe tapet o întrebare de o destul de mare importanță: categoria aceasta de fabricanți ai alimentului de primă necesitate, cari fac atâta gălăgie și se sbat ca în gaură de șarpe când o împrejurare oarecare vine să-i constrângă, are ea dacă nu dreptul legal, cel putin oleaca de dreptate ca să dea revendicarilor ei o forma asa de brutala?
Am înțelege, bunăoara, deși cu reale rezerve, să-și susțină oricum pretențiunile, haide, chiar cu vehemență, atunci când și-ar exercita negustoria nu numai satisfăcând la toate prescripțiunile regulamentului municipal, ci punând cât de puțină solicitudine pentru noi, pentru sănătatea noastră, în intreprinderea lor comerciala. Dar, din cele constatate într-o anchetă pe care am făcut-o acum câteva zile pe la brutăriile din centrul orașului ca și de la periferie, se poate vedea că brutarii, când s’au hotărât să terorizeze populația urcând mai întâi prețul pâinii printr’o eludare a legii și apoi declarând greva, n’aveau măcar circumstanța de care vorbirăm.
Trebuie să menționăm înainte de toate, că din cei 96 de brutari patroni din Bucuresti, mai bine de 70 și tocmai cei mai ireconciliabili sunt de origine greci, evrei or bulgari macedoneni,6 sau 7 germani, iar restul poate români. E curios: negoțul de pâine, pe care din moși-strămoși l’am gasit în mâini românești, azi se practică aproape numai de către străini. E o dovadă că se face treabă bună, caci alt-fel strainii, mai practici decât noi, nu se prea înghesuie decât la afaceri rentabile.
La optsprezece din cele 21 de brutarii pe cari le-am vizitat, am întâlnit lucruri dureros de asemănătoare. Mai întâi, toate „exceleaza” prin felul localului în care-s instalate: închipuiți-va o chițimie subredă, în medie cu o înălțime de doi metri și ceva, cu o lungime de maximum sase metri, pe 3 și ceva de latime, cu zidurile, de pe care tencuiala a căzut cu desăvârșire, prevazute cu ”ventilatoare» permanente: găuri cât pumnul, prin care șoareci lungi de o jumătate de mână fac intrarea nesupărați de nimeni. Pe jos, la mai toate, pamant gol și accidentat, pe care apa și necurateniile sporesc zi cu zi. În fund, un cuptor de căramidă, adânc crăpat, înecat în cenușă…pe marginea cuptorului e o doniță prin ale cărei crăpături se prelinge apa; pe capacul ei, pe jumătate spart, dormitează un motan. Când am deschis vasul am vazut la suprafata apei turburi o aripa de gâscă, foarte murdară, cu care lucrătorii se servesc, dacă nu ma însel, să ude aluatul după or înainte de a se rumeni pe cenușa din cuptor; Lângă cuptor, copăi adânci și largi de scânduri, în care se framantă aluatul cu picioarele, patronii zic că se framântă cu mâinile, imposibilitate de fapt, fiind dată cantitatea enormă de făină. Apa cu care se prepară coca, se toarnă dintr’un hârdău tare murdar, încărcată cu praf și cu alte necurățenii. Și în tot acest „excelent” interior e o bezna când și când tăiată de pâlpăirile fumegânde a două opaițe, un fum insuportabil, o atmosfera puhavă pe care din timp în timp o străbate cate o dâră de miros placut de paine calda, atunci cand lucratorul deschide cuptorul.
În acest mediu lucrează 6-7 lucratori, în timp ce altă echipă doarme în framântătoarele libere, acolo unde peste o ora va dospi aluatul, pe vatra cuptorului, în „cabinele” cu saci de făină -adevărate celule- or pe pământul gol. În dogoreala jarului se arătau, ca ieșite din fundul negru-tuciuriu al capacului de la cuptor, chipurile lucrătorilor: ici-colo, copii de 15-16 ani picotau în întuneric, cu lopețile lungi în mână, gata să tragă afara din cuptor painea coapta.
Când vezi Iucruri de o incurie atât de desgustătoare, desigur că te aștepti la orice din partea brutarilor. Și de aceea am vorbit deunazi ca de ceva banal despre expedientele și trucurile cu care fabricantii subtilizau afișajul obligatoriu al pretului painii. Sa ne mai miram dara de ceea-ce gasim in paine la masa? Sa ne mai miram de intinderea și de ravagiile tuberculozei ori ale tifosului !…
Si oamenii aceștia tipă la raspantii ca sunt la marginea ruinii! Și că regulamentul municipal al pâinii îi vexeaza…, când este știut că comuna e nevoită sa tolereze în parte o asemenea stare de lucruri multumindu-se a le impune numai ameliorări mai cu seamă în ce privește igiena, salubritatea, pentru a nu prejudicia, desființându-le pe capete, populatia Capitalei care are nevoie de pâine multă. Dar cele relatate mai sus nu sunt cazuri sporadice: la optsrezece din cele 21 de brutării pe care le-am vizitat, le-am gasit aidoma, poate și mai grozave pe alocuri. Bunăoara la brutăria Pateli, din str. 13 Septembrie, la brutăria Hagi Rădulescu, de pe calea Rahovei, de la care am luat pâinea mucegăită și găurită de șoareci, pe care de două zile trecătorii de pe calea Victoriei o «admiră» la vitrina de la L’Independance Roumaine, unde am expus-o.”
La 24 aprilie 1909 Consiliul Comunal (v. foto) lua în discuție chestiunea grevei brutarilor consilierii comunali făcând diverse propuneri pentru ca pe viitor astfel de lucruri să nu se mai repete, iar populația Bucureștilor să nu mai trăiască vreodată spaima de a nu avea ce mânca. Unii consilieri au propus crearea unei Mantunațe Comunale care să facă pâinea în cazul viitoarelor greve, alții să se cerceteze dacă nu cumva cartelul fainii a scumpit nejustificat făina, împingându-i pe brutari la grevă. Propunerile sunt contestate: pe de o parte o mantunanță care să intervină doar în astfel de situații este o investiție inutilă având în vedere că Mantunanța Armatei se descurcase relativ bine. Unii dintre consilieri țin să precizeze că succesul autorităților în potolirea grevei se datorează brutarilor din împrejurimi care au suplimentat capitala cu pâine. Se poate apela la ei oricând este nevoie, în jurul Bucureștilor fiind suficiente capacități de producție. Pe de altă parte, alti consilieri iau apararea morarilor insistând că brutarii din București se puteau aproviziona din împrejurimi dacă morarii din localitate ar fi crescut artificial prețul făinii. Mai mult, unul dintre consilieri si-a adus aminte că a oferit moara de la Colentina, aflată în proprietatea primăriei, pentru ca brutarii să-si macine grâul la prețuri minime. Nici un brutar nu a venit cu grâu acolo pentru a obține o faină mai ieftină. Un alt consilier își aduce aminte că 90 % din brutarii din București sunt străini si cere ca legile să fie modificate pentru ca acestora să li se interzică dreptul la grevă sau ca data viitoare să li se poată rechiziționa capacitătile de producție și să fie expulzați. Cheltuielile Primăriei cu greva brutarilor din 1909 s-au ridicat la 7000 de lei, mare parte din bani necesară achiziționării pâinii de la Mantunanța Armatei.