toate sunt așezate la locul lor
mantia lui dumnezeu umple templul
templul umple inimile oamenilor
unii sunt înecați de fum
alții de slavă
unii văd lumina alții culorile umbrelor
locuiesc în mijlocul orbirii ca într-o
cameră lipsită de scaunele ferestrelor

toate sunt așezate la locul lor
templul lui dumnezeu e o mantie
gândurile lui istoria ce ne aliniază
chipurile unora sunt lepădate
ca un vis la deșteptare
pentru alții visul continuă coșmarul
se adeverește – mantia se-ncinge
e prea cald sub plapuma aceasta
a ordinii – păcatul nostru
e dezbrăcarea

pe când va veni din nou răsăritul
noi vom fi rupți de oboseală