toate sunt așezate la locul lor mantia lui dumnezeu umple templul templul umple inimile oamenilor unii sunt înecați de fumalții de slavă unii văd lumina alții culorile umbrelor locuiesc în mijlocul orbirii ca într-o cameră lipsită de scaunele ferestrelor

toate sunt așezate la locul lor templul lui dumnezeu e o mantiegândurile lui istoria ce ne aliniază chipurile unora sunt lepădate ca un vis la deșteptare pentru alții visul continuă coșmarulse adeverește – mantia se-ncinge e prea cald sub plapuma aceasta a ordinii – păcatul nostru e dezbrăcarea

pe când va veni din nou răsăritul noi vom fi rupți de oboseală