* După o perioadă bunuță de ploi și frig, cu focuri
făcute până pe final de mai și casă pictată de lăbuțe de mâțe, cu
câini uzi, murdari, care făceau baie în lac, apoi se ștergeau pe
praful uscat amestecat cu rumeguș din zona de depozitare a
lemnelor, cu pământ ud spre mocirlos și pâraie vesele prin curte,
iaca au venit și vremuri mai bune, unde bun înseamnă cald - ajungem
să lăudăm normalitatea.
* Am cumpărat răsaduri de la olteanul prietenul meu (ca
de obicei ne-a dat cu 10% mai multe decât i-am cerut, în condiţiile
în care făcusem calculul fix pe spaţiul pe care îl aveam
disponibil; e vina mea, am uitat că aşa face mereu) și ne-a luat
trei zile să le punem în grădină, între reprize de
ploaie.
* Domnul meu cosește cu spor, a tuns din lanul de urzici
și a pus la făcut o tură de purin, gata prima serie de tinctură -
de patlagină, am pus într-un borcan de 780 ml și a ieșit fix de-o
sticlă de Grolsch, 450 ml. Am demarat mutatul plantelor din creșă -
cimbru, sfeclă roșie, varză kale și de Buzău -, avem dovleci -
pentru prima dată și mândră mi-s -, am în sfârșit lobodă roșie
adevărată, după n încercări cu lobode de alte feluri - nu are
semințele mari, pe care le știam eu, ci unele mici, cam ca la
știrul roșu.
* Gerurile târzii au cam făcut ravagii, alunii n-au urmă
de fruct, arbuștii sunt triști, nucii dau frunze iarăși, doi cireși
n-au avut fructe deloc, cel de-al treilea are, dar sunt negre,
ofilite și cad. Primul val de înflorire la trandafiri e compromis -
bobocii sunt ca arși, nici culoarea florilor nu e cum trebuie -,
slabe speranțe de recoltă de mere, pere sau prune (poate de-un
compot), doar gutuii și moșmonul ce nu par afectați.
* Cresc frumos năut, soia, muștar și creson, inul mă
face să zâmbesc - oare la anul voi pune cânepă? -, valeriană,
cătușnică, roiniță, oregano, salvie, de fapt, cam toate plantele
aromatice cresc cu spor, e primul an în care mi-a ieșit și mie
mărarul - dar am și pun ca înecata -, limba mielului și gălbenelele
nu s-au autoînsămânțat cum mă așteptam - în alți ani le foloseam
deja ca mulci, dar, de!, am arat.
* În altă ordine de idei, aștept o zi în care să putem
să atacăm afidele, am văzut pe timp de zi un licurici, au înflorit
garofițele roz de iunie, miroase a iasomie și a vacanță de vară. Și
să nu uit: bună invenţie viziera de protecţie.