Penitenciar Giurgiu | ANP nevoit sa intervina pentru a stopa abuzurile directorului Fulga

  • Postat în Profesional
  • la 01-11-2017 14:00
  • 484 vizualizări

Dupa ce observatorii sindicali au raportat o serie de probleme la concursurile organizate la Penitenciarul Giurgiu, directorul Fulga (in imagine sprijinit de harta) – unul dintre cei criticati pentru neregulile constatate – a incearcat o miscare, nu stiu cum sa-i zic altfel decat parsiva. Concret nu mai vrea sa ponteze observatorii, asta insemnand ca acestia n-ar mai putea participa decat din timpul liber. Sindicatul a reactionat, iar ANP a intervenit la solicitarea noastra si ne-a comunicat ca problema s-a rezolvat. Fulga e insa de alta parere se pare.

Reamintim, acum ca tot ne da motive, ca domnul Fulga ocupa functia de director al Penitenciarului Giurgiu in pofida faptului ca a fost sanctionat pentru relatii neprincipiale cu detinuti de la care a fost prins primind foloase necuvenite. Ceea ce se pare ca nu-i o problema la ANP, mai ales ca se pare c-a avut o traditie in alegere unor dubiosi pentru functii de conducere si a ignorat criticile sindicatului. E drept ca, in cele din urma, unii au fost condamnati, altii sunt in curs de judecata, iar unul s-a pensionat pe motiv de probleme cu mansarda, dar tot scandalul putea fi evitat.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente